Consiliul Local Rovinari răsplăteşte performanţa | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Primarul Dorin Filip a iniţiat un proiect de hotărâre care a şi fost aprobat în penultima şedinţă a consiliului local din anul trecut, privind premierea elevilor care urmează cursurile şcolare la unităţi de învăţământ din oraş, precum şi a sportivilor secţiei de box a Clubului Jiul Rovinari care au obţinut diverse premii, respectiv medalii la olimpiadele şi campionatele naţionale în anul 2009. Premierea vine ca o răsplată a muncii şi eforturilor acestora depuse pe parcursul întregului an, dar mai ales pentru modul cum au reprezentat oraşul Rovinari în toate competiţie.

Elevii care au obţinut premiul I la concursul „Colectează, reciclează, protejază” organizat la nivel judeţean de Agenţia pentru Protecţia Mediului au fost premiaţi cu câte 140 lei fiecare. Aceştia sunt: Brăiloiu Ştefan cls. a VII-a A, Busuioceanu Aida cls. a VII-a A, Cojocărescu Roxana cls. a VII-a A, Cheroiu Alexandra cls. a VII-a A, Melinte Vlăduţ cls. a VII-a D.

Elevele care au obţinut premiul I la concursul de creaţie în limba engleză „Creative Writing”, etapa judeţeană au fost premiaţi cu câte 300 lei fiecare. Elevele sunt: Balan Andreea cls. a VII-a A, Armăşoiu Ana cls. VIII-a C, Mareş Andreea cls. VIII-a C, Moalfă Elena Mihaela cls. VIII-a C.

Boxerii Clubului Sportiv Jiul Rovinari au reprezentat oraşul Rovinari cu demnitate, întorcându-se de la competiţiile sportive organizate la Deva, Craiova, Ploieşti şi Hunedoara cu foarte multe medalii, majoritatea fiind de aur. Dintre toate rezultatele obţinute anul acesta, cel mai răsunător rezultat a fost cele patru medalii, (trei de aur şi una de bronz) obţinute de băieţii antrenorului Nicu Marian la Campionatul Naţional de Juniori, rezervat sportivilor născuţi în 1994 şi 1995, desfăşurat în 2009 la Deva, care au clasat lotul de box  al Clubului Sportiv Jiul Rovinari pe primul loc în România. Succesul boxerilor rovinăreni a plasat şi judeţul Gorj pe locul întâi la finalul competiţiei, fiind judeţul cu cele mai multe medalii (patru de aur şi trei de bronz) obţinute la toate categoriile.

Pentru această performanţă, Văduva Iulian Cezar, Băzăvan Marian Dumitru, Simescu Claudiu Alin, Ciobanu Liviu Cristian au fost premiaţi cu câte 2000 lei, Pârvulescu Daniel Octavian, Mihu Constantin Horia, Petru Cezar Vasile cu câte 1000 lei, iar antrenorul Nicu Marian cu 3000 lei.

    
Retele Sociale
Sondaj de opinie:

Care din urmatoarele specializari in cadrul Colegiului "Gheorghe Tatarescu" sunt oportune elevilor nostrii?

Arată Rezultatele

Loading ... Loading ...
Etichete