LA MULŢI ANI ROVINARI! 9 decembrie, ziua oraşului nostru – 33 de ani de existenţă | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Pe 9 decembrie 1981, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 366 se înfiinţa Oraşul Rovinari, fiind cel mai nou şi mai tânăr oraş apărut pe harta ţării. După 33 de ani de la această dată (o vârstă „invidiată” de foarte mulţi), Rovinariul rămâne un oraş tânăr atât datorită vârstei sale, dar şi a mediei de vârstă a locuitorilor săi, de 36 ani.

Puţini ştiu, faptul că, iniţial, Rovinari a fost sat în Comuna Bîlteni, oraşul ca unitate administrativ-teritorială distinctă formându-se pe porţiuni din teritoriul celor şase comune învecinate: Bîlteni, Fărcăşeşti, Cîlnic, Teleşti, Băleşti, Drăguţeşti.

Aşezarea umană a luat naştere mai mult forţat, datorită zăcămintelor foarte însemnate de cărbune – lignit, având un profil industrial, fiind foarte cunoscute cele două laturi ale sale: energetică şi extractivă, în jurul cărora s-a concentrat existenţa acestui oraş.

Începând cu anul 2000, Oraşul Rovinari s-a transformat din oraşul în care se pleacă, în oraşul în care se vine, maturizarea acestuia văzându-se de la un an, la altul, fapt ce a determinat ca la 1 ianuarie 2014 populaţia stabilă a acestuia să numere 13.260 locuitori, fiind a treia localitate din Judeţul Gorj raportat la numărul de locuitori, după Municipiile Tîrgu-Jiu şi Motru.

Dacă privim în urmă, observăm că în oraşul nostru s-au făcut multe, dacă ne uităm înainte, realizam că mai sunt multe de făcut. De ziua lui, ne dorim să învăţăm să ne iubim mai mult oraşul şi să încercăm să păstrăm mai mult, ceea ce se construieşte bun, în acest oraş.

La mulţi ani Rovinari ! la mulţi ani rovinăreni !

    
Cauta
Retele Sociale