Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Altele

Universitatea Liberă Internațională din Moldova anunță persoanele interesate oferta universitară 2017-2018.

Vineri, 13.01.2017, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Rovinari au desfăşurat activităţi în vederea sărbătoririi marelui poet şi cunoaşterii literaturii eminesciene în parteneriat cu Casa de Cultură şi Biblioteca Oraşului Rovinari, parteneriat care continuă colaborarea deosebit de bună dintre cele două instituţii.

Proiectul educaţional Mihai Eminescu „Luceafărul poeziei româneşti” a urmărit organizarea de activităţi diverse în vederea atingerii anumitor obiective specifice. Activităţile au fost desfăşurate la sediul celor două instituţii partenere, elevii fiind coordonaţi cu succes de către doamnele profesor de limba română Adam Delia şi Negomireanu Irina, alături de cadre didactice din diverse arii currriculare; astfel, elevii claselor a V-a si a Vl a au colorat insigne specifice evenimentului, elevii claselor a VII- a au prezentat un material PowerPoint despre viaţa şi opera marelui poet, elevii claselor a VIII-a au dezbătut teme şi motive din poezia eminesciană; de asemenea a fost organizată şi o expoziţie cu desene în creion realizate de către elevii claselor a VIII-a, au fost recitate poezii şi au fost audiate poezii în interpretarea unor actori celebri; elevii participanti au primit insigne si diplome specifice evenimentului. Prin acest proiect elevii şi-au putut dezvolta cunoştinţele despre Mihai Eminescu, apreciind operele marelui nostru poet. Ei au învăţat ce înseamnă un moment omagial şi cum trebuie desfăşurat, trăind momente de bucurie, emoţie, în acelaşi timp exprimându-şi liber sentimentele şi trăirile.

Atât dra. profesor Gheorghita-Schipor Laura-Maria, directorul şcolii, cât şi dna manager economist Cucu Mirela, din partea Casei de Cultură si a Bibliotecii Oraşului Rovinari au apreciat implicarea tuturor cadrelor didactice, cât şi interesul elevilor în aceste activităţi, urmând a fi desfăşurate alte activităţi comune şi proiecte educaţionale în viitorul apropiat.

Comisia metodica a invatatorilor a marcat acest evenimet luni, 16.01.2017, cand la clasa I B, prof. inv. Primar Boruga Maria a desfasurat o activitate care a avut drept scop promovarea in randul elevilor a valorilor nationale, elevii imbogatindu-si cunostintele despre marele peot Mihai Eminescu. Elevii au recitat versuri eminesciene, au urmarit o prezentare poer-point si au cantat pe versurile marelui poet.

Activitatea care a marcat Ziua Marii Uniri, 24.01.2017, a devenit o activitate traditionala in scoala noastra. Pe data de 20 ianuarie, elevii nostri, coordonati de catre cadrele didactice: Pereteanu Daniel, Negomireanu Irina, Adam Delia si Moise Vasilica au realizat un moment al Unirii care a strans laolalta in acelasi cuget si simtire spiritual patriotic de traire nationala a dreptatii istoriei. Activitatea a debutat intr-o atmosfera solemna, protocolară, prin marcarea evenimentului cu insemne tricolore semnificand drapelul României, realizate de elevi coordonati de prof. Negomireanu Irina precum si intonarea Imnului National Desteapta-te romane. Dl. Prof. de istorie, Pereteanu Daniel, a realizat o prezentare power point, in care a surprins aspecte istorice premergatoare actului Unirii, cat si Unirea ca moment edificator al statului roman. Debutat sub auspiciile sentimentului patriotic, momentul a surprins un recital de poezie patriotica din creatiile poetilor romani de catre elevi ai scolii: Rotaru Rebeca De la Nistru pân la Tisa- de Mihai Eminescu, elevi ai clasei a VI-a B: Enea Daniel, Pupăzan Elena, Damian Ionela, Enescu Andreea, Jianu Diana Oda ostasilor romani- de V Alecsandri-, Muscurici Robert, Surdoiu Roberta, Uscatescu Leonard- Scrisoarea a III a. La finalul spectacolului elevii au jucat Hora Unirii in curtea scolii alaturi de cadrele didactice din scoala.
O alta activitate de succes a elevilor nostri a fost participarea la concursul national COMPER, editia I, ianuarie 2017, cu sectiunile Comunicare in limba romana si Matematica. Clasele Preg A, IB, IIA, IIB, insumand 62 de elevi, sub indrumarea cadrelor didactice: Bolborea Mihaela, Boruga Maria, Sirbu Elena, Vladu Nicoleta au continuat traditia sustinerii acestui concurs in scoala noastra.

Tot in luna ianuarie 2017, elevi ai claselor primare au pregatit colaje, creatii artistico-plastice, postere cu mesaje ecologice in vederea participarii la CONCURSUL INTERJUDETEAN ,, ZONE UMEDE- SURSA DE VIATA” EXPOZITIE-CONCURS, EDITIA I, ce va avea loc in 02 FEBRUARIE 2017, la institutia partenera din Craiova.

Olimpiada de Religie Ortodoxa, etapa locala s-a desfaurat in scoala noastra, sambata, 28.01.2017, inregistandu-se 8 elevi calificati la etapa judeteana. http://cult-ura.ro/elevi-din-rovinari-calificati-la-faza-judeteana-a-olimpiadei-de-religie/

Olimpiada de limba romana desfasurata luni, 30.01.2017, a incheiat activitatile elevilor nostri din aceasta luna.

Primaria orașului Rovinari vă anunță  că începând cu data de 06.05.2016 in Orașul Rovinari se va desfășura o campanie de ”Strângere a Câinilor comunitari”. Pentru reușita acestei campanii avem nevoie de colaborarea tuturor locuitorilor orașului.

caine comunitar

 

1584_001 1584_002

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Consiliul Local Rovinari acordă pachete cu produse alimentare persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari.

Înscrierile se efectuează la Cantina Socială de pe Str. Muncii, începând cu data de 11.11.2015. Beneficiarii vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la ridicarea pachetelor în data menţionată pe acesta.

Pentru acordarea pachetelor, solicitanţii vor completa formularul de cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea unor beneficii de asistenţă socială şi vor depune actele doveditoare.

PROGRAM ÎNSCRIERI LUNI – VINERI

10.00 – 15.00

incalzirea-caseiIncepand cu data de 19.10.2015 la Clubul Varstnicilor Rovinari se vor depune dosarele de ajutor pentru incalzirea locuintei in perioada sezonului rece 2015-2016.

Anexat se gasesc informatiile necesare pentru intocmirea dosarului de ajutor pentru incalzirea locuintei in perioada sezonului rece 2015-2016, lista bunurilor ce duc la excluderea acordarii ajutorului pentru incalzirea locuintei in perioada sezonului rece 2015-2016 cat si nivelurile veniturilor si cuantumurilor de acordare.

Informatii Ajutor pentru incalzirea locuintei

cez_romania_resizeCEZ Distribuţie anunţă execuţia unor lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.

CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din oraşul Rovinari 25.09.2015,străzile: Jiului – blocurile: I2, I3, I4, Muncii – bloc  I1, Florilor –  blocurile: B3, B2, B1 Uacc, intre orele 12.00 – 18.00.

De asemenea, CEZ Distribuție anunță faptul că lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.cez.ro. Telefon unic pentru anunţul deranjamentelor electrice din judeţul Gorj: 0251 929

cez_romania_resizeCEZ Distribuţie anunţă execuţia unor lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.

CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din oraşul Rovinari 17.09.2015, strada 22 Decembrie, blocurile: P10, P12, P18, P20, P22, G13, G14, G 15, G16, intre orele 10.00 – 13.00 si bulevardul Minerilor, blocurile: M2, L20, magazin Complex Jiul, strada Pieţei – blocurile: G4, G5, agenţii comerciali, Şcoala Generală nr. 1, Sala Sporturilor, intre orele 13.00 – 16.00.

De asemenea, CEZ Distribuție anunță faptul că lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.cez.ro. Telefon unic pentru anunţul deranjamentelor electrice din judeţul Gorj: 0251 929

Spitalul  Orăşenesc  ,, Sfântul Ştefan’’ Rovinari  organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică. Concursul se va desfăsura conform calendarului de desfăsurare afişat şi va fi organizat în cadrul Spitalului Orăşenesc Rovinari (sala de şedintă), str. Jiului, nr.1, jud. Gorj, tel/fax 0253371318. Înscrierea candidaţilor se face la biroul resurse umane, al Spitalului Orăşenesc ,, Sfântul Ştefan  Rovinari’’ , str. Jiului  nr.1, jud. Gorj. Regulamentul de organizare şi funcţionare a concursului este afişat mai jos şi poate fi consultat şi la secretariatul comisiei de concurs.

 

 

 

 

cez_romania_resizeCEZ Distribuţie anunţă execuţia unor lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.

CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din oraşul Rovinari 10.09.2015, PTA Vârţ nr. 2 – sat Vârţ (parţial), intre orele 09.00 – 13.00.

De asemenea, CEZ Distribuție anunță faptul că lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.cez.ro. Telefon unic pentru anunţul deranjamentelor electrice din judeţul Gorj: 0251 929

11865417_994545813923409_414193116_oAngajaţii Primăriei Rovinari, Consiliul Local Rovinari, Casa de Cultură, Biblioteca Rovinari şi Societatea Apa Canal Salubritate se roagă pentru familia Domnului Primar Dorin Filip ca Bunul Dumnezeu să le mângâie sufletele după tragica despărţire.Vă împărtăşim durerea şi sincerele noastre condoleanţe să vă aline marea pierderea şi să vă încurajeze .

Ii vom păstra amintirea în locurile curate ale conştinţei noastre.

Dumnezeu să-l aseze în loc luminat.

candleNe sunt sufletele împietrite de durere la aflarea veştii dispariţiei premature şi nedrepte a celui care ne-a fost mentor şi conducător, Dorin Filip.

Va rămâne veşnic  în amintirea noastră! Suntem alături de familia îndoliată.

Tot respectul, admiraţia şi sincere condoleanţe!

descărcareÎn atenția populației de pe raza administrativ-teritorială a orașului Rovinari.

Având în vedere adresa emisa de Ministerul Sănătății Direcția de Sănătate Publică Gorj, Serviciul de Control în Sănătatea Publică, prevederile Ordinul nr. 1168/23.06.2008 Privind aprobarea componenței și atribuțiilor Comitetului tehnic central și comitetelor județene/municipiului București de coordonare a măsurilor de intervenție în situațiile de urgentă determinate de calamități naturale ( caniculă), am atașat următoarele:

  Măsurile de intervenție în situațiile de urgență determinate de caniculă (2,0 MiB, 316 hits)
.

intrerupere_apaCEZ Distributie anunţă execuţia unor lucrări la reţeaua de alimentare cu energie electrica a Statiei de Apa, astfel in data de 23.05.2015 in intervalul orar 14:00 si 17:00 se va intrerupe alimentarea cu apa potabila a tuturor utilitatilor din Orasul Rovinari.

zilele-orasului-rovinariZilele Orasului Rovinari a XV a Editie, va incepe cu data de 15.06.2015.Se implinesc 34 de ani de la infintarea orasului Rovinari. La fel ca in fiecare an,vor fi invitati de seama, complex de manifestări cultural-artistice, spectacole, concursuri sportive, foc de artificii.

Locul desfăşurării: Bulevardul Minerilor.Organizatori:

Consiliul Local Rovinari, Primăria Rovinari, Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari

Asociația de Tineret pentru Dezvoltare Umană Gorj a implementat în perioada 01 septembrie 2013 – 28 februarie 2014, proiectul „Azi, copii, mâine, cetățeni!”, finanţat de către Comisia Europeană, prin programul „Tineret în acţiune”, acţiunea „Tineri pentru Europa”, sub-acţiunea 1.2. „Iniţiative ale tinerilor”, în cadrul Apelului lansat de către ANPCDEFP, la 1 mai 2013.

Asociația de Tineret pentru Dezvoltare Umană Gorj, în calitate de promotor al proiectului mai sus-menţionat, a fost sprijinită, în derularea activităţilor, de către cei doi parteneri ai săi, Primăria Orașului Rovinari şi Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari. Tema proiectului a reprezentat-o informarea tinerilor, de către tineri, asupra unor teme de interes general, în vederea dezvoltării personale și sociale a tuturor participanților implicați.

Citeşte tot articolul »

Retele Sociale
Sondaj de opinie:

Care din urmatoarele specializari in cadrul Colegiului "Gheorghe Tatarescu" sunt oportune elevilor nostrii?

Arată Rezultatele

Loading ... Loading ...
Etichete