Arhivă

Categoria : Învăţământ

Joi, 15 decembrie 2011, Şcoala Generală Nr. 1 a organizat a IV-a ediţie a Târgului de Iarnă. Acest târg a intrat în tradiţia Şcolii Generale Nr. 1 Rovinari fiind popularizat şi mediatizat în rândul elevilor şi al comunităţii locale.

Ideea târgului a venit din dorinţa cadrelor didactice şi a elevilor de a-i ajuta pe copiii orfani sau pe cei cu o situaţie materială precară. Şi în acest an 27 de elevi au primit daruri constând în haine, dulciuri, şi fructe. Pe lângă elevii Şcolii Generale Nr. 1, vor mai beneficia de cadouri şi tinerii din Casa de tip Familial – Tineretului Rovinari.

Toate aceste daruri au fost posibile, datorită existenţei şi a bunei organizări a Târgului de Iarnă, de la care s-a reuşit încasarea, în urma vânzărilor obiectelor confecţionate de elevi, suma de 1468 lei. Un rol important în strângerea acestei sume de bani, l-au avut părinţii care au sprijinit acţiunea.

Citeşte tot articolul »

În pragul sărbătorilor de iarnă, în  săptămâna 5-11 decembrie, la Colegiul „Gheorghe Tătărescu” din Rovinari se desfăşoară „FESTIVALUL NAŢIONAL AL ŞANSELOR TALE” a cărui semnificaţie este dată de denumirea  acestui an – Anul European al Voluntariatului. Această săptămână va fi marcată de activităţi în  colaborare cu instituţii de cultură cum ar fi Muzeul Judeţean, „Centrul de Educaţie Incluzivă – Tg-Jiu” şi alte acţiuni educative, culturale şi sportive la nivelul unităţii şcolare.

Festivalul debutează în 6 decembrie cu  activitatea „Violenţa în şcoală. Fii inteligent, nu fii violent!” care are ca obiectiv reducerea violenţei în şcoală, această acţiune încadrându-se într-o suită de alte activităţi desfăşurate pe tema violenţei de la începutul anului şcolar şi până acum. Ziua de 7 decembrie este marcată de două activităţi: una sportivă –„Sănătate de la joc la fitness” care urmăreşte dezvoltare armonioasă a organismului fiecărui elev şi una pentru protecţia mediului „Natura ne aparţine. Noi îi aparţinem!” care doreşte conştientizarea nevoii de protecţie a mediului înconjurător.

Citeşte tot articolul »

Grupul Şcolar Industrial Rovinari a început anul şcolar 2011-2012 sub denumirea de Colegiul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari. Conducerea liceului doreşte ca odată cu trecerea la denumirea de colegiu, să se creeze o diversificare a profilelor şi specializărilor prin înfiinţarea şi a altor profile – specializări pe lângă cele tehnico-industriale.

Atribuind denumirea liceului Colegiul „Gheorghe Tătărescu” oraşul Rovinari omagiază activitatea laborioasă a lui Gheorghe Tătărescu (jurist, jurnalist, diplomat), care rămâne alături de soţia sa (Aritia), cea mai mare personalitate a locului.

Citeşte tot articolul »

Ieri, în oraşul Rovinari au început şcoala peste 2500 de şcolari şi preşcolari. La manifestările prilejuite cu ocazia deschiderii anului şcolar 2011-2012 au fost prezenţi: primarul Dorin Filip, viceprimarul Chivu Laurenţiu, şi consilierii locali.

Primarul oraşului Rovinari i-a asigurat pe elevi, părinţi şi profesori că sunt în sarcinile de serviciu ale primăriei şi consiliului local crearea condiţiilor optime de studiu pentru elevii rovinăreni. Mai mult decât atât, aceştia vor fi sprijiniţi de autorităţile locale ori de câte ori vor avea nevoie.

Citeşte tot articolul »

Cautare
Etichete
Chestionar

Ce părere aveţi de redenumirea GSI Rovinari în Colegiul "Gheorghe Tătărescu" Rovinari, care îşi propune crearea unor noi profile şi specializări pe lângă cele tehnico-industriale ?

Arată Rezultatele

Loading ... Loading ...
Rss Feed Tweeter button Facebook button Youtube button