S-a reluat programul alimentelor acordate de Uniunea Europeană | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 600/13.05.2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitară destinate celor mai defavorizate categorii de persoane din România.

Se vor distribui produse alimentare următoarelor categorii de persoane, eligibile la data distribuirii:

  Listele cu beneficiarii produselor alimentare (2,0 MiB, 2.501 hits)

1. Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;

2. Persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate;

3. Familiile şi persoanele singure care au stabilit prin dispoziţie scrisă a primarului dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Şomerii care beneficiază de indemnizaţia de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Listele cu beneficiarii acestor produse alimentare sunt întocmite de către instituţiile în evidenţa cărora se află. Este important de ştiut că o persoană beneficiază de produse alimentare o singură dată, chiar dacă aceasta se regăseşte în mai multe categorii de persoane defavorizate.

Alimentele vor fi distribuite la Clubul Vârstnicilor, începând cu data de 22.10.2012, între orele 10.00-15.00, iar beneficiarii vor prezenta personal următoarele acte:

Pensionarii: copie B.I./C.I. şi cuponul de pensie (de stat şi/sau agricultură);
Persoanele cu handicap: copie B.I./C.I. şi copia certificatului de handicap;
Persoanele beneficiare de ajutorul social: copie B.I./C.I. şi adeverinţă eliberată de S.P.A.S.;
Şomerii: copie B.I./C.I. şi copie a carnetului de şomer, vizat pentru luna în curs – pentru şomerii indemnizaţi şi adeverinţă prin care să ateste calitatea de şomer aflat aflat în baza de date a agenţiei teritoriale – pentru ocuparea forţei de muncă, pentru şomerii înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.

Fiecare beneficiar va primi următoarele cantităţi de ajutoare alimentare:
făină albă = 14 kg;
mălai extra = 4 kg;
paste făinoase = 1,2 kg (3 pungi x 0,4 kg);
biscuiţi = 0,5 kg (5 pachete x 0,1 kg);
orez = 6 kg;
ulei = 7 litri;
fasole uscată = 2 kg;
mazăre în conservă = 1,58 kg (2 cutii x 0,78 kg);
bulion = 0,8 kg (1 cutie x 0,8 kg)
roşii în bulion = 1,6 kg (2 cutii x 0,8 kg)
zahăr = 3 kg.

    
Cauta
Retele Sociale