Primarul Filip Dorin, alături de copii, la Catedrală | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

În seara de Paște, primarul orașului Rovinari, Filip Dorin, a fost, ca în fiecare an de altfel, alături de cetățenii orașului, participând împreună cu aceștia la slujba ținută la Catedrala Ortodoxă  „Sfinții Constantin și Elena”. Acest lucru nu poate fi numit o tradiție, ci mai degrabă reprezintă nevoia și dorința edilului de a petrece sărbătorile  alături de concetățeni, de a fi alături de ei în astfel de moment și nu numai.

La o săptămână după sărbătorile Pascale, acesta a dorit să fie alături și de copii, iar cel mai propice loc l-a considerat a fi Catedrala, invitându-i astfel pe aceștia astăzi, 23 aprilie aici pentru a le oferi un moment de bucurie.

Atmosfera a fost una încărcată de emoție și veselie în același timp, întrucât, copiii au fost serviți cu prăjituri, suc și cozonaci  și au fost foarte fericiți să ciocnească tradiționalul ou roșu cu primarul orașului.

Văzând entuziasmul și dorința cu care a fost primit și așteptat, primarul Filip Dorin a promis că astfel de acțiuni se vor mai repeta.

    
Cauta
Retele Sociale