Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Toată săptămâna trecută în oraşul Rovinari au avut loc acţiuni de amploare pentru îndepărtarea munţilor de zăpadă care s-au format în urma ninsorilor abundente din ultimele săptămâni.

Acţiunea s-a desfăşurat în forţă, fiind mobilizate timp de o săptămână 4 vole, 4 autobasculante, 2 tractoare, un buldoexcavator multifuncţional şi un autogreder. Toate aceste utilaje au fost intens susţinute de angajaţii societăţii Consiliului Local Rovinari – Apă Canal şi Salubritate, care pe tot parcursul celor două săptămâni au depus eforturi remarcabile pentru degajarea zăpezii de pe trotuarele şi căile de acces utilizate de pietoni.

Citeste tot »

Vineri,  24 februarie 2012, Consiliul  Local şi Primăria oraşului Rovinari, împreună cu  Biblioteca oraşului Rovinari şi Casa de Cultură, organizează cu ocazia serbării vechii zi a îndrăgostiţilor – Dragobetele, un eveniment ce va consta în următoarele activităţi: concurs karaoke, dansuri moderne, concurs îndrăgostiţi.

Evenimentul va avea loc la patinoarul Rovinari, începând cu orele 14.00, înscrierile făcându-se la sediul Casei de Cultura şi Bibliotecii oraşului Rovinari (sediul Primăriei, etaj 2). Vor fi acordate ca premii diplome, certificate de căsătorie pentru o zi, premii în bani şi premii surpriză.

Vă aşteptăm cu drag!

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj informează cadrele didactice, elevii precum şi părinţii acestora că datorită avertizării „Cod Portocaliu” de ninsori, unităţile de învăţământ din judeţul Gorj vor fi închise luni şi marţi (13.02.2012 şi 14.02.2012).

Aşadar, informăm şi noi la rândul nostru şcolarii şi preşcolarii care sunt înscrişi la unităţile de învăţământ de pe raza oraşului Rovinari ca în data de 13.02.2012 şi 14.02.2012 să stea acasă. Avem rugămintea ca elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii să se anunţe unii pe ceilalţi, cu privire la faptul că luni şi marţi şcolile vor fi închise.

Odată cu venirea zăpezii, adepţii mişcării în aer liber şi iubitorii sportului de patinaj s-au bucurat de o frumoasă zi în care au avut posibilitatea de a-şi demonstra calităţile în ceea ce priveşte acest sport în cadrul unui concurs organizat de Casa de Cultură, Primăria şi Consiliul Local al oraşului Rovinari.

Acest patinoar sintetic a fost făcut pentru tinerii oraşului, în scopul de a-i mobiliza şi încuraja să facă performanţă, să încerce lucruri noi şi să se bucure pe timp de iarnă de patinaj, precum şi de copilărie.

În cadrul acestei prime competiţii au participat elevii Şcolii Generale Nr. 1 din Rovinari, urmând ca în celelalte care vor fi organizate să participe elevii Şcolii Generale Nr. 3, liceenii, iar în data de 24 februarie tinerii îndrăgostiţi.
Citeste tot »

În data de 31.01.2012 ora 10.00, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Rovinari a fost convocat în şedinţă extraordinară, datorită temperaturilor extrem de scăzute şi instaurării codului portocaliu.  În cadrul comitetului s-au dezbătut măsurile ce trebuie luate pentru combaterea frigului foarte năprasnic din perioada 30.01.2012 – 03.02.2012”.

Măsurile luate în cadrul C.L.S.U.:
– Asigurarea permanenţei pe perioada menţionată în avertizarea meteo la sediul primăriei şi remizei de pompieri;

– Identificarea spaţiilor de cazare a persoanelor aflate temporar în dificultate în blocul C1;

– Înfiinţarea a doua puncte de servire ceai cald: în zona patinoarului şi cantinei de ajutor social;

Citeste tot »

După cum bine ştiţi, pe 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. De atunci, mai exact de 153 ani această zi a fost ridicată la rang de sărbătoare, întrucât momentul a reprezentat pentru noi toţi un important pas spre dobândirea de către România a statutului de “Stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Acest eveniment important a fost sărbătorit şi la Rovinari aşa cum se cuvine, printr-un program susţinut de copiii de la Şcoala Populară de Arte Târgu Jiu, Secţia Externă Rovinari. Durata evenimentului a fost de aproximativ o oră, timp în care aceştia au interpretat un repertoriu specific evenimentului, care a constat într-o suită de dansuri şi cântece populare.

Citeste tot »

În cadrul programului Biblionet „Lumea în biblioteca mea” au fost organizate „cursuri de iniţiere în tainele calculatorului pentru seniori”.

Obiectivul cursului este de a facilita accesul cetăţenilor vârstnici la utilizarea acestei tehnologii moderne, pornind de la faptul că majoritatea nu au cunoştinţe în domeniul informaticii.

Cursului este de 5 zile şi constă în:
– cunoaşterea componentelor de bază ale unui calculator;
– căutarea informaţiilor dorite pe internet;
– redactarea şi editarea documentelor în Microsoft Word;
– comunicarea cu ajutorul mijloacelor informatice (crearea şi utilizarea conturilor de e-mail).

Citeste tot »

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională  în administraţia publică, Primăria şi Consiliul Local Rovinari aduc la cunoştinţă publică proiectul listei de investiţii pe anul 2012.

Având în vedere faptul că, proiectul este supus spre dezbatere publică, invităm persoanele fizice sau juridice interesate să depună în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire  la investiţiile pe care primăria şi consiliul local şi le propun să le realizeze în decursul anului 2012.

  Proiectul listei de investiţii pe anul 2012 (105,5 KiB, 1.538 hits)

Primăria şi Consiliul Local al oraşului Rovinari vă informează că începând cu data de 1 octombrie 2011, se aplică prevederile articolului 286 alin. (8) din Codul Fiscal, potrivit cărora proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinţe şi ai imobilelor care au executat lucrări de reabilitare a acestora pe cheltuială proprie, pot fi scutiţi de la plata impozitului pe clădiri pe o perioadă de minim 7 ani.

Această scutire a impozitului este acordată de Consiliul Local cu începere de la data de 1 ianuarie a anului următor finalizării lucrărilor de reabilitare. Actele necesare întocmirii dosarului pentru acordarea acestor facilităţi sunt următoarele: documente care să ateste plata lucrărilor, procesul verbal de recepţie a lucrărilor, copia autorizaţiei de construire,  certificatul de performanţă energetică şi cererea de scutire a plăţii impozitului. Acestea vor fi ulterior depuse la Registratura Primăriei Rovinari.

Pentru informaţii suplimentare consultaţi HCL nr.129/29.11.2011.

De revelion, rovinărenii veniţi pe Bulevardul Minerilor din centrul oraşului, au întâmpinat noul an cu şampanie, bere şi artificii. Pe bulevard au fost prezenţi consilierii locali şi primarul Dorin Filip, care după ora 00.00 au ciocnit un pahar de şampanie cu cetăţenii veniţi în centrul oraşului.

Cu toate că ceaţa a redus vizibilitatea focului de artificii, Dorin Filip a ţinut să ureze tuturor rovinărenilor sănătate, fericire şi împlinirea tuturor dorinţelor.

În ciuda frigului şi a ceţii foarte dense, distracţia a fost la ea acasă.

Citeste tot »

Săptămâna trecută Primăria Rovinari a fost colindată de câteva grupe de copii de la grădiniţele din localitate. Cei mici au colindat atât primarul oraşului Rovinari cât şi funcţionarii publici aflaţi la serviciu. Fiecare micuţ a primit câte o plasă cu dulciuri din partea primarului şi consiliului local.

Mai mult decât atât Primăria şi Consiliul Local Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari au organizat miercuri 21 decembrie la Catedrala Ortodoxă „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Rovinari, un concurs de colinde la care au participat elevii unităţilor de învăţământ din oraşul Rovinari.

Citeste tot »

Joi, 15 decembrie 2011, Şcoala Generală Nr. 1 a organizat a IV-a ediţie a Târgului de Iarnă. Acest târg a intrat în tradiţia Şcolii Generale Nr. 1 Rovinari fiind popularizat şi mediatizat în rândul elevilor şi al comunităţii locale.

Ideea târgului a venit din dorinţa cadrelor didactice şi a elevilor de a-i ajuta pe copiii orfani sau pe cei cu o situaţie materială precară. Şi în acest an 27 de elevi au primit daruri constând în haine, dulciuri, şi fructe. Pe lângă elevii Şcolii Generale Nr. 1, vor mai beneficia de cadouri şi tinerii din Casa de tip Familial – Tineretului Rovinari.

Toate aceste daruri au fost posibile, datorită existenţei şi a bunei organizări a Târgului de Iarnă, de la care s-a reuşit încasarea, în urma vânzărilor obiectelor confecţionate de elevi, suma de 1468 lei. Un rol important în strângerea acestei sume de bani, l-au avut părinţii care au sprijinit acţiunea.

Citeste tot »

Sâmbătă 10 decembrie 2011, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor Miniere din Rovinari s-a desfăşurat cea de-a VIII-a ediţie a spectacolului concurs Miss Crăciuniţa, organizat de Primăria şi Consiliul Local Rovinari alături de Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari.

Cele 11 participante au fost una mai frumoasă decât cealaltă, motiv ce l-a determinat pe primarul Dorin Filip să cedeze preşedinţia juriului, unui funcţionar de la finanţele publice, care alături de ceilalţi membrii ai juriului, a trebuit să-şi asume o decizie foarte grea, în desemnarea câştigătoarei.

Spectacolul a fost unul reuşit, atât prin faptul că frumuseţea fetelor a impresionat publicul, cât şi prin prestaţia impecabilă a acestora din timpul probelor la care au fost supuse. Între probe au evoluat elevii Şcolii Populare de Artă – Secţia Externă Rovinari (elevi conduşi de maestrul Burlan Grigore), Secţia de Dansuri Moderne a Clubului Elevilor Rovinari (conduşi de prof. Ciopănoiu Ştefania), micuţii de la Grădiniţa Nr. 1 Rovinari (conduşi de prof. Nicola Nicoleta), dar şi eleva Şcolii Generale Nr. 1 – Apostu Marina.

Citeste tot »

Primăria Rovinari informează rovinărenii, că pentru a încuraja cetăţenii să-şi plătească impozitele la timp, Ministerul Administraţiei şi Internelor a emis un ordin care acordă unele facilităţi fiscale. Astfel, aceştia pot beneficia de o anulare de 50% a majorărilor de întârziere, pentru restanţele aflate în sold la 31 august 2011, care vor fi achitate până la sfârşitul lunii decembrie.

Mai precis, persoanele fizice şi juridice vor putea beneficia de o anulare de 50% a majorărilor de întârziere, pentru restanţele aflate în sold la 31 august 2011, dar şi cealaltă cotă de 50%, vor fi achitate până la 31 decembrie 2011. Contribuabilii vor putea beneficia de anularea unei cote de 25% a majorărilor de întârziere, pentru creanţele aflate în sold la 31 august 2011, dacă vor achita aceste debite, cât şi cota de 75%, până la 30 iunie 2012.

Citeste tot »

CEZ Distribuţie anunţă execuţia unor lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.

CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din oraşul Rovinari, astfel:

13.12.2011, între orele 08:00-16:00, zona de întrerupere: Cartierul Vîrţ, Str. Muncii – blocurile H 1, H 2, H 3, H 4, H 5, H 6, Str. Teilor – blocurile H 7, IE 1, IE 2, Str. Păcii – blocurile B 4, B6 UACC – Poliţia Rovinari, B 5 UACC;

14.12.2011, între orele 08:00-16:00, zona de întrerupere: Str. Muncii – blocurile: C 4, C 5, C 6, C 7, B 1, B 4, B 5, B 6, B 7, şcoala generală şi grădiniţa, Str. Plopilor – blocurile C 1, C 2, C 3, A 4, A 5, A 6, A 1, A 2, B 2, B 3, Str. Prieteniei – blocurile C 1 UACC, C 2 UACC, C 3 UACC, G 4, Bulevardul Minerilor – L 1, G 3, BCR, Carpatica, Piaţa Nouă – Profi;

Citeste tot »

Cauta

Retele Sociale