Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Pagini cu eticheta ‘aniversare’

Pe 9 decembrie 1981, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 366 se înfiinţa Oraşul Rovinari, fiind cel mai nou şi mai tânăr oraş apărut pe harta ţării. După 33 de ani de la această dată (o vârstă „invidiată” de foarte mulţi), Rovinariul rămâne un oraş tânăr atât datorită vârstei sale, dar şi a mediei de vârstă a locuitorilor săi, de 36 ani.

Puţini ştiu, faptul că, iniţial, Rovinari a fost sat în Comuna Bîlteni, oraşul ca unitate administrativ-teritorială distinctă formându-se pe porţiuni din teritoriul celor şase comune învecinate: Bîlteni, Fărcăşeşti, Cîlnic, Teleşti, Băleşti, Drăguţeşti.

Aşezarea umană a luat naştere mai mult forţat, datorită zăcămintelor foarte însemnate de cărbune – lignit, având un profil industrial, fiind foarte cunoscute cele două laturi ale sale: energetică şi extractivă, în jurul cărora s-a concentrat existenţa acestui oraş.

Citeşte tot articolul »

În fiecare an pe data de 1 octombrie se sărbătoreşte „Ziua internaţională a persoanelor vârstnice”. Primăria Rovinari nu a uitat nici în acest an de persoanele vârstnice care locuiesc în oraşul nostru şi a organizat o manifestare culturală destinată acestor persoane la Restaurantul Jiul, situat pe Bulevardul Minerilor. Vârstnicilor le-a fost oferită o masă festivă constând în aperitiv, sărmăluţe cu piftie, friptură şi desert. S-au acordat premii participanţilor la concursul de şah şi dans. La concursul de şah s-au înscris 9 persoane (8 bărbaţi şi o femeie). Premiul I a fost obţinut de către Olaru Lucian, premiul al II-lea şi al III-lea au fost obţinute de către Ciciu Ştefan respectiv Nergeş Ioan. La concursul de dans s-au înscris 11 perechi, juriului fiindu-i extrem de greu să desemneze persoanele câştigătoare, astfel pe locul I s-a clasat cuplul Chira Ion şi Ghiniţa, locurile II si III au fost ocupate de către cuplurile Iancu Teodor şi Maria respectiv Calu Ion şi Floarea, restul participanţilor au fost răsplătiţi cu câte un premiu de participare atât la proba de dans cât şi la proba de şah. Premiul pentru cea mai vârstnică persoană i-a revenit unui veteran de război pe numele său Moalfă Dumitru în vârstă de 90 de ani. Mai trebuie menţionat faptul că la eveniment a participat aproximativ 230 de vârstnici.

Cauta
Retele Sociale