Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Pagini cu eticheta ‘campanie de ajutorare a sinistratilor’

Instituţia Prefectului – judeţul Gorj, Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Lt. col. Dumitru Petrescu” al Judeţului Gorj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Tudor Vladimirescu” Gorj şi Filiala de Cruce Roşie Gorj lansează o campanie de sprijinire a persoanelor grav afectate de inundaţiile din judeţul Galaţi, campanie care se va desfăşura în perioada 19-22 septembrie 2013.

În acest sens, organizatorii  solicită sprijinul tuturor celor care pot dona diverse materiale de construcţii precum şi alimente neperisabile în termen de valabilitate (apă, sucuri, zahăr, orez, ulei, paste făinoase, mălai, făină, conserve, etc.) să se adreseze punctelor de colectare din oraşul Rovinari, astfel:

– Clubul Vârstnicilor – str. Muncii, pentru alimente neperisabile;

– Blocul de locuinţe sociale B2 – Strada Florilor, pentru materiale;

Cei care doresc să acorde sprijin financiar o pot face prin depunerea a diverse sume de bani în contul bancar RO95RNCB0149042116320001, aparţinând Crucii Roşii – Filiala Gorj, deschis la B.C.R. Tg. Jiu, cu menţiunea „pentru sinistraţii din judeţul Galaţi”.

În spiritul solidarităţii umane facem apel la bunăvoinţa şi înţelegerea tuturor cetăţenilor din oraşul Rovinari, prin care îi rugăm să se alăture familiilor care se află în situaţii dificile generate de furia naturii.

Cauta

Retele Sociale