Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Pagini cu eticheta ‘parcare’

Primăria şi Consiliul Local Rovinari continuă lucrările de investiţii în localitate. Luna aceasta s-a efectuat recepţia lucrărilor la parcarea din zona Casei de Cultură şi Romtelecom. Dacă până săptămâna trecută acea zonă reprezenta o platformă betonată, bordată de alei pietonale şi spaţii verzi, toate aflate într-o stare avansată de deteriorare, acum aceasta a fost reamenajată şi redimensionată creându-se astfel o parcare modernă cu 30 de locuri.

Au fost create alei de acces, care să asigure legăturile pietonale cu obiectivele din vecinătate, au fost amenajate spaţii verzi prin plantarea de de arbori şi gazon, dotări de mobilier urban, precum şi iluminarea parcării şi aleilor pietonale prin montarea a 9 stâlpi de iluminat. Mai mult decât atât, în cest moment, se află în perioada de evaluare licitaţia pentru atribuirea construcţiei celor 3 parcări acoperite, cu barieră şi supraveghere video, care vor fi  construite în zonele blocurilor G8, R2, P7.

Citeşte tot articolul »

Primăria oraşului Rovinari organizează o nouă licitaţie publică cu strigare privind atribuirea locurilor de parcare din parcările de reşedinţă. Preţul de pornire al licitaţiei este de 10 lei/lună, respectiv 120 lei/an.

Licitaţia va avea loc în sediul Primăriei oraş Rovinari, Str. Florilor, nr.2,  în data de 24.02.2011, ora 10:00, Sala de şedinţe a Primăriei oraş Rovinari. Înscrierile la licitaţie se pot face până la data de 21.02.2011.

Având în vedere că şi în oraşul nostru numărul autovehiculelor a crescut vizibil, recomandăm proprietarilor de autoturisme să închirieze locuri de parcare.

Cauta

Retele Sociale