Marşul copiilor pentru un oraş curat | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Luni, 2 Aprilie, în orasul Rovinari va avea loc o acţiune de salubrizare şi plantare de pomi, aceasta fiind însă diferita de toate celelalte, întrucât îi are ca şi participanţi pe copiii care fac parte din grupa pregătitoare şi grupa mare de la toate Grădiniţele din oraş – Gradiniţa cu Program Prelungit, Gradiniţa Numărul 1, Gradiniţa Numărul 3, Gradiniţa Numărul 4, pe elevii Şcolii Generale Numărul 1,  Şcolii Generale Numărul 3, precum şi pe elevii Colegiului „Gheorghe Tatărescu”. Vor fi prezenţi şi angajaţii Primăriei din cadrul Societăţiii „ Apă, Canal, Salubritate”.

La această acţiune va participa şi Primarul oraşului Rovinari, Filip Dorin, acţiune care se poate intitula  „Marşul celor mici, al copiilor, pentru un oraş curat!” . Vor fi plantaţi 500 puieţi şi se va încerca a se aduna o cantitate cât mai mare de deşeuri de pe suprafaţa oraşului.

Toţi copiii vor primi saci şi mănuşi pentru deşeuri şi fiecărei grupe îi va fi atribuită câte o zonă, astfel încât să fie acoperit întregul oraş. Va fi un adevărat marş, care va avea drept scop sensibilizarea, mobilizarea şi conştientizarea celor mici că trebuie să menţină curăţenia în oraş şi nu numai, să fie civilizaţi, să iubească natura şi să-şi respecte semenii.

Prin aceasta, elevii sunt un model de urmat pentru toţi ceilalţi locuitori ai oraşului şi, în acelaşi timp, încearcă să-i îndemne pe aceştia să le urmeze exemplul, să fie iubitori şi ocrotitori ai naturii, ai curaţeniei, ai frumosului, întru-un cuvânt: ai oraşului Rovinari! Toţi cei care doresc să participe sunt invitaţi luni, 2 aprilie, ora 9.00, în faţa Primăriei Oraşului Rovinari.

Iniţiativa aparţine Primăriei şi Consiliului Local Rovinari, precum şi Doamnei Director al Colegiului „Gheorghe Tatărescu” – Popescu Violeta, Doamnei Director al Şcolii Generale  Numărul 3 – Pop Paraschiva, precum şi Domnului Director al Şcolii Generale Numărul 1 – Curcanu Grigore.

    
Cauta
Retele Sociale