ATENŢIE CETĂŢENI! au fost majorate sancţiunile contravenţionale aplicate de către Poliţia Locală pe raza Oraşul Rovinari | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Consiliul Local Rovinari a adoptat în şedinţa ordinară de luna trecută majorarea sancţiunilor contravenţionale ce pot fi aplicate pe raza Oraşului Rovinari de către agenţii Serviciului Public de Poliţie Locală Rovinari.

Cele trei anexe ale Hotărârii Consiliului Local Rovinari nr. 55/29.04.2013 stabilesc o serie de măsuri şi sancţiuni privind: păstrarea curăţeniei, salubrizării, respectării igienei şi înfrumuseţării Oraşului Rovinari, protecţia drumurilor, trotuarelor, aleilor pietonale, parcărilor, activitatea comercială desfăşurată de agenţii comerciali.

De reţinut că:

neîntreţinerea curăţeniei se sancţionează cu amendă între 300 – 600 lei persoanele fizice şi între 500 – 2000 lei persoanele juridice;

depozitarea, chiar şi temporară a reziduurilor stradale sau provenite din construcţii pe străzi, trotuare, locuri virane, se sancţionează cu amendă între 500 – 2000 lei persoanele fizice şi între 2000 – 10000 lei persoanele juridice;

blocarea proprietăţii comune a unui imobil (uscătoare, căi de acces, terase), fără acordul proprietarilor sau asociaţiei de proprietari, se sancţionează cu amendă între 500 – 1000 lei persoanele fizice şi între 1000 – 4000 lei persoanele juridice;

lovirea, deteriorarea, inscripţionarea băncilor, mobilierului de joacă, a obiectelor ornamentale sau a altor dotări urbane din locurile publice, se sancţionează cu amendă între 500 – 5000 lei persoanele fizice şi între 1000 – 10000 lei persoanele juridice;

spălarea covoarelor, autovehiculelor pe trotuare, alei pietonale, căi de acces, în scara blocurilor, precum şi uscarea acestora pe gărduleţele din jurul părculeţelor de joacă, casa scării, se sancţionează cu amendă între 500 – 1000 lei persoanele fizice şi între 1000 – 5000 lei persoanele juridice;

deţinătorii de animale (câini, pisici) au obligaţia de a lua toate măsurile pentru eliminarea disconfortului fizic sau psihic, provocat de acestea vecinilor, precum şi luarea măsurilor corespunzătoare de igienizare, vizând eliminarea mizeriei sau a mirosurilor neplăcute din locuinţe sau căi de acces, sancţiuni cuprinse între 300 – 2000 lei;

depozitarea deşeurilor menajere provenite din locuinţă/gospodărie, în coşurile de gunoi stradale amplasate pe stâlpii de iluminat public, cât şi în cele amplasate în faţa imobilelor de locuit, se sancţionează cu amendă între 2000 – 5000 lei persoanele fizice şi între 5000 – 10000 lei persoanele juridice;

neîndepărtarea zăpezii şi a gheţii, de pe trotuarele sau aleile din faţa imobilelor sau spaţiilor pe care le deţin, sub orice formă şi îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă formaţi la nivelul acoperişurilor pentru a se asigura circulaţia în siguranţă a cetăţenilor se sancţionează cu amendă între 300 – 1000 lei persoanele fizice şi între 1000 – 10000 lei persoanele juridice.

circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, pe raza Oraşului Rovinari, fără a deţine autorizaţie de liberă trecere eliberată de Primăria Rovinari, se sancţionează cu amendă între 3000 – 10000 lei;

murdărirea carosabilului prin necurăţarea roţilor sau lăsarea de urme de noroi, uleiuri sau orice material sau substanţă, provenite de la autovehicul, se sancţionează cu amendă între 300 – 1000 lei;

ocuparea locului de parcare de reşedinţă de către alte persoane decât cele cărora le-a fost atribuit prin contract, se sancţionează cu amendă între 500 – 1000 lei;

circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală este interzisă pe raza Oraşului Rovinari, în caz contrar se sancţionează cu amendă între 500 – 3000 lei;

în cazul încălcării normelor de protecţie a drumurilor, trotuarelor, parcărilor, poliţistul local poate dispune blocarea roţilor autovehiculelor cu dispozitive speciale, deblocarea se va efectua numai după achitarea contravenţiei şi a taxei de deblocare în valoare de 100 lei.

Hotărârea, poate fi consultată în integralitatea sa, acţionând click pe linkul de mai jos.

  Sancţiuni contravenţionale ce pot fi aplicate (2,0 MiB, 880 hits)

    
Cauta
Retele Sociale