Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Pagini cu eticheta ‘Rovinari’

Pe 9 decembrie 1981, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 366 se înfiinţa Oraşul Rovinari, fiind cel mai nou şi mai tânăr oraş apărut pe harta ţării. După 33 de ani de la această dată (o vârstă „invidiată” de foarte mulţi), Rovinariul rămâne un oraş tânăr atât datorită vârstei sale, dar şi a mediei de vârstă a locuitorilor săi, de 36 ani.

Puţini ştiu, faptul că, iniţial, Rovinari a fost sat în Comuna Bîlteni, oraşul ca unitate administrativ-teritorială distinctă formându-se pe porţiuni din teritoriul celor şase comune învecinate: Bîlteni, Fărcăşeşti, Cîlnic, Teleşti, Băleşti, Drăguţeşti.

Aşezarea umană a luat naştere mai mult forţat, datorită zăcămintelor foarte însemnate de cărbune – lignit, având un profil industrial, fiind foarte cunoscute cele două laturi ale sale: energetică şi extractivă, în jurul cărora s-a concentrat existenţa acestui oraş.

Citeşte tot articolul »

Consiliul Local Rovinari implementează, în perioada 1 august 2012 – 31 iulie 2014, activităţile parteneriatului Comenius Regio    METHODS OF PREVENTING STUDENTS FAILURE, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii cu un grant în valoare de 29.037 euro şi o cofinanţare de 3.012 euro, limba de lucru şi de comunicare a proiectului fiind limba engleză.

Reprezentanţii instituţiilor implicate vor desfăşura activităţi locale şi se vor întâlni în cadrul celor 2 reuniuni de proiect prevăzute pentru fiecare partener Regio 1 (Instituţia coordonatoare: KARAMAN  IL MILLI EGITIM MUDURLUGU, instituţii partenere: GAZI MUSTAFA KEMAL OLKOGRETIM OKULU, KARAMAN  EGITIM GONULLULERI DERNEGI) şi partener Regio 2 (Instituţia coordonatoare: CONSILIUL LOCAL ROVINARI, instituţii partenere: ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 ROVINARI, COLEGIUL GHEORGHE TĂTĂRESCU  ROVINARI, ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 3 ROVINARI. Deja s-au desfăşurat activităţi locale şi s-au realizat cate o reuniune de proiect în fiecare ţară.

Citeşte tot articolul »

S.C. Apă Canal Salubritate S.R.L. Rovinari, informează cetăţenii oraşului Rovinari despre întreruperea alimentării cu apă potabilă, în data de 09.06.2010, timp de 4 ore, între orele 01:00 – 05:00, pentru executarea unor lucrări de întreţinere a reţelei de alimentare cu apă potabilă a oraşului Rovinari.

  Anunţ întrerupere alimentare cu apă (14,5 KiB, 2.618 hits)

Pentru cetăţenii care nu au reuşit să se conecteze la internet prin intermediul hotspotului wireless amplasat pe Bulevardul Minerilor prezentăm în continuare paşii de urmat pentru o conectare rapidă şi corectă:

1. După detectarea hotspotului cu denumirea MCTI, la deschiderea browserului de internet apare o pagină de conectare (ca în imaginea de mai jos).

Citeşte tot articolul »

Odata cu venirea iernii, Primaria Orasului Rovinari a inaugurat la sfârsitul lunii noiembrie, primul patinoar artificial din Gorj. Amplasat în centrul orasului, patinoarul este confectionat dintr-un plastic special, suprafata acestuia masurand 300 de mp. Acesta se dovedeste a fi mult mai avantajos decat cel clasic, deoarece costurile de intretinere ale acestuia sunt mult mai mici. Un alt avantaj este si acela ca va sta la dispozitia iubitorilor de patinaj inclusiv pe timpul verii. Primaria a pus la dispozitie 50 de patine care pot fi folosite gratuit de toti cei care doresc sa se bucure de acest sport.

Pe B-dul Minerilor se va construi un complex de 3 blocuri finantate din fonduri proprii, pentru cei care vor putea sa-si cumpere un apartament in Rovinari. Lucrarile la primul bloc vor incepe de luna viitoare, acesta avand 3 etaje, 12 apartamente spatioase si moderne.Criteriile de cumparare vor fi stabile de Administratia Locala Rovinari, venind astfel in intampinarea celor care si doresc un apartament nou si la standarde occidentale.


Cauta
Retele Sociale