Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Articole din anul 2010

Consiliul Local a aprobat HCL nr. 131/25.11.2010 privind impozitele şi taxele locale care se vor aplica în anul 2011. În cea mai mare parte a lor, taxele şi impozitele sunt aceleaşi ca în anul 2010, dar sunt şi câteva excepţii:

Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice în mediul urban va fi redusă la 50 lei.

Taxa pentru eliberarea/avizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică va fi redusă la 300 lei.

Taxa pentru ocuparea terenurilor cu garaje pentru anul 2011 va fi 150 lei/15 mp/an.

Trebuie reţinut faptul că, persoanele fizice care deţin mai multe clădiri cu destinaţia de locuinţă, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:

Citeşte tot articolul »

A fost suficientă prima ninsoare din acest sezon pentru ca porţile Patinoarului Sintetic din Rovinari să fie redeschise publicului. Ieri, 15 elevi a două şcoli din localitate, au participat la primul concurs de patinaj organizat de Primăria Rovinari şi Casa de Cultură.

După cele două probe, toţi participanţii au primit cadouri din partea Primăriei Rovinari, precum şi premii în bani. La acest concurs a asistat şi primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, care la sfârşitul concursului a acordat premiile. Acesta nu a fost decât primul concurs din acest sezon, seria acestora urmând a continua şi în perioada următoare.

Citeşte tot articolul »

În această perioadă, Primăria Rovinari şi-a deschis larg porţile colindătorilor veniţi să vestească Naşterea Domnului. Rând pe rând, mai mulţi elevi de la unităţile de învăţământ din oraş, însoţiţi de cadrele didactice, au venit să colinde instituţia noastră. Primarul Dorin Filip şi consilierii locali au mulţumit celor veniţi cu colinda şi le-au oferit acestora cadouri.

Nu este pentru prima dată când primăria este colindată, în ultimii ani a devenit o tradiţie primirea colindătorilor în Sala de Şedinţe a Consiliului Local sau pe holul instituţiei.

Citeşte tot articolul »

Sâmbătă, 11 decembrie 2010, pe scena Casei de Cultură din Rovinari, s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a concursului „Miss Crăciuniţa”, eveniment organizat de Primăria şi Consiliul Local Rovinari, împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari. Evenimentul s-a bucurat de un interes enorm din partea publicului rovinărean, sala fiind arhiplină.

În competiţie au intrat 11 tinere din Rovinari, care au trecut prin următoarele probe: parada crăciuniţelor, proba de cultură generală, proba de aptitudini şi prezentarea ţinutei de seară. Spectacolul a fost unul reuşit, publicul, putând urmării vals, dansuri ţigăneşti şi mini-şcenete de teatru. Dar şi colinde, jocuri şi dansuri populare susţinute de cei mai talentaţi copii din Rovinari (Clubul Elevilor Rovinari şi Grădiniţa Nr. 1 Rovinari). Pe scenă au mai urcat formaţia Trio de la Palatul Copiilor din Tg-Jiu, Enimen, dar şi Narcotic Sound, care au ridicat spectatorii în picioare.

Citeşte tot articolul »

Începând cu data de 17.01.2011, conform calendarului de desfăşurare,  Spitalul orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de MANAGER, persoană fizică.

Înscrierea candidaţilor se face la Biroul Resurse Umane al Spitalului orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari până la data de 10.01.2011.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi siteul Spitalului orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari (www.spitalrovinari.ro),  solicitaţi informaţii la secretariatul comisiei de concurs sau consultaţi următoarele documente:

În perioada 29 noiembrie -3 decembrie 2010, la Arad s-a desfăşurat Campionatul Naţional Universitar la Box. Jiul Rovinari a obţinut cea mai bună performanţă, pentru că Vasile Petruţ a devenit campion naţional universitar la categoria 75 kg.

Pe lângă medalia de aur obţinută de Petruţ, un alt boxer de la Jiul Rovinari, Daniel Pârvulescu a obţinut medalia de argint la categoria 46 kg, a Concursului Naţional de Toamnă pentru Juniori desfăşurat la Ploieşti pe 13.11.2010.

Oraşul Rovinari a fost reprezentat cu cinste la toate competiţiile la care au participat elevii lui Nicu Marius, de aceea merită toate aprecierile noastre. Datorită acestei performanţe Gorjul s-a clasat pe locul III în clasamentul pe medalii, după Arad şi Prahova.

Citeşte tot articolul »

Ieri, la Grupul Şcolar Industrial Rovinari, s-a deschis oficial a XI-a ediţie a săptămânii educaţiei permanente, „Festivalul Naţional al Şanselor Tale – România 2010”. Evenimentul se desfăşoară în perioada 06 -12 decembrie 2010 în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Gorj şi Casa Corpului Didactic Gorj.

La deschidere au participat cadre didactice şi elevi de la GSI Rovinari, viceprimarul oraşului Rovinari – Chivu Laurenţiu, administratorul public al oraşului Rovinari – Podaru Constantin, directorul Casei de Cultură şi Bibliotecii Rovinari – Bengulescu Cătălin, reprezentanţi de la Poliţia Rovinari şi diverşi agenţi economici. După discursurile din deschidere, cei prezenţi au fost încântaţi cu câteva colinde şi poezii. Cu ajutorul elevilor de la clasa a XI-a B şi a doamnelor Popescu Paulina şi Chiru Adina de la GSI Rovinari, la 10 copii defavorizaţi din Rovinari a venit Moş Nicolae, cu dulciuri şi fructe.

Citeşte tot articolul »

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Primăria şi Consiliul Local Rovinari a oferit, sărmăluţe, fasole cu ciolan, ţuică fiartă şi vin fiert, tuturor cetăţenilor care au venit ieri în Piaţa Agroalimentară din centrul oraşului, să aniverseze Ziua Naţională a României.

Manifestarea a început la ora 10.00 cu discursul primarului Dorin Filip, şi a continuat cu o slujbă religioasă. Cei prezenţi au avut parte de un program de muzică populară oferit de Clubul Elevilor Rovinari şi Grădiniţa Nr.1 Rovinari.

Pe lângă sărmăluţe şi fasole, rovinărenii au mai primit din partea Primăriei Rovinari, fluturaşi cu semnificaţia istorică a zilei de 1 decembrie.

Citeşte tot articolul »

Joi, 2 decembrie 2010  începe operaţiunea de culegere în teren a datelor Recensământului General Agricol, primul desfăşurat în România după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Efectuat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Institutul Naţional de Statistică şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, sub coordonarea Comisiei Centrale pentru Recensământul General Agricol, recensământul este organizat în conformitate cu metodologia europeană şi înregistrează toate unităţile care desfăşoară activitate agricolă.

Citeşte tot articolul »

Primăria şi Consiliul Local Rovinari, împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari, vă invită miercuri 1 decembrie 2010, pe Bulevardul Minerilor, să aniversăm împreună – Ziua Naţională a României.

Deschiderea manifestării va avea loc la orele 10:00, fiind urmată de discursuri ale oficialităţilor locale, ceremonia religioasă, spectacol de muzică populară susţinut de Clubul Elevilor Rovinari şi Grădiniţa Nr.1 Rovinari.

Tot pe 1 decembrie, primarul Dorin Filip va înmâna cheile apartamentelor de pe Bulevardul Minerilor, persoanelor care au solicitat închirierea unui apartament în blocul L4.

Societatea Apă Canal şi Salubritate informează locuitorii oraşului Rovinari, că datorită executării unor lucrări de întreţinere a reţelei de alimentare cu apă potabilă a oraşului, în data de 25.11.2010 între orele 00:00 – 05:00 se va întrerupe furnizarea apei potabile către consumatorii din oraşul Rovinari.

După reluarea furnizării apei potabile, consumatorii vor fi alimentaţi numai cu apă potabilă de Izvarna

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Primăria şi Consiliul Local Rovinari, acordă pachete cu alimente familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează până la 600 lei/lună/membru. Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor, începând cu data de 29.11.2010. Beneficiarii vor primii un bon de ordine cu care se vor prezenta să ridice pachetele la data menţionată pe bon.

Acte necesare:

1.    Copii după B.I./C.I. ale tuturor membrilor familiei peste 14 ani;
2.    Copii după certificatele de naştere ale membrilor familiei până la 14 ani;
3.    Copie după certificatul de căsătorie;
4.    Acte doveditoare de venituri: adeverinţe de salariat (din care să reiasă salariul net), copii cupoane pensie, copii cupoane alocaţie de stat, dispoziţie de şomaj, după caz.
5.    Adeverinţe eliberate de Administraţia Finanţelor Publice Rovinari – în cazul membrilor din familie fără venituri;
6.    Adeverinţe de elev pentru persoanele peste 18 ani, care urmează cursuri la zi, după caz;
7.    Copie certificat de deces, hotărâre de divorţ, după caz.

Se adună veniturile familiei şi se împart la numărul total de membrii. Primesc pachete cei cu venituri sub 600 lei/membru.

Citeşte tot articolul »

Consiliul Local Rovinari şi Primăria oraşului Rovinari anunţă o nouă licitaţie cu strigare în vederea închirierii ultimelor 4 apartamente situate în blocul L4.

Licitaţia va avea loc în sediul Primăriei oraş Rovinari, str. Florilor, nr. 2, în data de 10.12.2010, ora 10:00, Sala de şedinţe a Primăriei oraş Rovinari. Înscrierile la licitaţie vor avea loc până la data de 07.12.2010.

Cheile apartamentelor închiriate până la data de 01.12.2010, precum şi procesele verbale de predare-primire vor fi înmânate chiriaşilor miercuri 01.12.2010 la ora 10:00, de către primarul Dorin Filip.

Construcţia acestui imobil s-a realizat folosind inovativul sistem CONCRETE WALL (panouri portante simple şi duble – cu rol termoizolant atât la exterior cât şi la interior). Blocul este construit pe 3 niveluri, având două spaţii comerciale la parter.

Citeşte tot articolul »

Consiliul Local al oraşului Rovinari şi Primăria oraşului Rovinari anunţă o nouă licitaţie publică cu strigare privind atribuirea locurilor de parcare din parcările de reşedinţă. Preţul de pornire al licitaţiei este de 10 lei lunar/ 120 lei anual.

Licitaţia va avea loc în sediul Primăriei oraş Rovinari, Str. Florilor, nr. 2,  în data de 14.12.2010, ora 10:00, Sala de şedinţe a Primăriei oraş Rovinari. Înscrierile la licitaţie se pot face până la data de 13.12.2010.

Având în vedere că şi în oraşul nostru numărul autovehiculelor a crescut vizibil, Primăria Rovinari recomandă proprietarilor de autoturisme să închirieze locuri de parcare.

Citeşte tot articolul »

Primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, a iniţiat proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2011. Proiectul  se adresează atât persoanelor fizice cât şi juridice plătitoare de taxe şi impozite, şi este supus spre dezbatere publică, urmând ca în perioada imediat următoare să fie prezentat spre dezbatere consiliului local.

  Proiectul de hotărâre (419,7 KiB, 1.699 hits)

Aşteptăm propunerile şi sugestiile dumneavoastră la adresa de e-mail office@primariarovinari.ro, la registratura primăriei, sau ca şi comentarii la acest articol.

Cauta
Retele Sociale