Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Articole din luna iunie, 2010

Primăria oraşului Rovinari a găsit soluţia pentru a reduce cheltuielile la utilităţile ştrandului din localitate prin montarea a 3 panouri solare cu boilere pe acoperişul acestuia.

Cele 3 panouri solare sunt amplasate deasupra cabinelor de schimb, şi au rolul de a produce apă caldă la cele 8 duşuri ale ştrandului.

Panourile solare implică o întreţinere foarte scăzută şi sunt avantajoase din punct de vedere ecologic. Acestea se bazează pe energie alternativă, energie solară, fapt ce conduce la stoparea totală a emisiilor de gaze în atmosferă. Valoarea acestei investiţii nu a costat nici mult, aceasta fiind de aproximativ 11.000 lei.

Acesta este încă un motiv în plus pentru cei care doresc să vină la Ştrandul din Rovinari.

Ziua de 15 iunie a fost  deosebită pentru eleva, MELINTE LAVINIA din clasa a III-a A de la Şcoala Generală Nr. 1 Rovinari şi pentru profesoara ei, Radu Dorina, deoarece au fost invitate să ia parte la premierea Concursului de desene dedicat Zilei Europei, concurs organizat de Comisia Europeană la Bucureşti, pe 9 mai 2010.

Din cele 4000 de lucrări trimise de elevii din România, au fost selectate pentru premiere 30 de lucrări la ciclul primar şi 30 de lucrări la ciclul gimnazial. Bucurie mare  şi mândrie în momentul în care s-a primit invitaţia de a participa la festivitatea de premiere de la Bucureşti, în data de 15 iunie, deoarece una dintre lucrările selectate a fost a elevei din oraşul nostru.

Citeşte tot articolul »

Echipa de fotbal Jiul Rovinari a încheiat acest sezon cu o victorie obţinută pe teren propriu contra echipei CS Ineu cu scorul de 7-1, (la pauză 4-1). Jiul a dominat acest meci de la un capăt la celălalt, fiind o victorie mult mai categorică decât arată scorul.

Deşi acest meci a fost ultimul din acest sezon echipa a tratat partida cu Ineu la modul cel mai serios. Marcatorii acestui meci au fost Şoşoi (5), B. Tudorache (11), R.Rădoi (30), Arcanu (38), Fotescu (60,65), Apostol (85), respectiv Leucuţa (35) pentru oaspeţi.

Citeşte tot articolul »

Primăria oraşului Rovinari a răspuns printr-un drept la replică cotidianului Gorj Domino, publicaţie care continuă seria dezinformărilor majore a cetăţenilor oraşului Rovinari dar şi a locuitorilor judeţului Gorj.

Ziarul nu vine cu absolut niciun argument în favoarea celor publicate şi, mai mult, pentru niciunul dintre articolele publicate (toate de acelaşi autor), nu a solicitat instituţiei noastre un punct de vedere oficial, înaintea  publicării acestora.

Primăria Rovinari adresează rugămintea  celor de la Gorj Domino ca de această dată să publice dreptul la replică şi să revină asupra informaţiilor publicate.

  Conţinutul dreptului la replică (177,5 KiB, 1.368 hits)

Începând de astăzi Ştrandul Orăşenesc Rovinari s-a deschis oficial pentru sezonul din această vară. Acesta întrunea toate condiţiile pentru  deschidere încă de acum câteva săptămâni, când au fost igienizate toaletele, duşurile, cabinele de schimb, şi bazinul. Singura problemă pentru care ştrandul nu s-a deschis mai devreme, a fost temperatura apei care se afla sub 20 grade Celsius.

Puţini sunt cei care ştiu că Ştrandul Orăşenesc Rovinari este printre cele mai dotate ca utilităţi, fiind construit în centrul oraşului, la un nivel european, şi dispune inclusiv de o reţea de internet Wireless. Ştrandul este dotat şi cu  terasă, plajă, duşuri, şezlonguri, cabine de schimb, bazin pentru copii şi un teren de tenis. Consiliul Local Rovinari a aprobat în Hot. Nr. 42/28.04.2010 taxele de intrare în incinta Ştrandului Orăşenesc Rovinari pentru sezonul mai-septembrie 2010.

Citeşte tot articolul »

Primăria oraşului Rovinari a început reabilitarea mai multor străzi şi alei din oraş, dar şi crearea mai multor locuri de parcare. Locurile de parcare au devenit o problemă cu care se confruntă locuitorii din Rovinari datorită creşterii numărului de autovehicule înmatriculate. Pentru a rezolva această problemă, cu care se confruntă comunitatea, primăria a început amenajarea mai multor locuri de parcare, concomitent cu reabilitarea mai multor străzi şi alei.

Citeşte tot articolul »

S.C. Apă Canal Salubritate S.R.L. Rovinari, informează cetăţenii oraşului Rovinari despre întreruperea alimentării cu apă potabilă, în data de 09.06.2010, timp de 4 ore, între orele 01:00 – 05:00, pentru executarea unor lucrări de întreţinere a reţelei de alimentare cu apă potabilă a oraşului Rovinari.

  Anunţ întrerupere alimentare cu apă (14,5 KiB, 2.788 hits)

Primăria oraşului Rovinari a primit o adresă din partea Agenţiei  Naţionale pentru Locuinţe, în care aceasta solicită înştiinţarea chiriaşilor locuinţelor ANL din oraşul Rovinari, cu privire la cumpărarea acestor locuinţe.

Locuinţele ANL pentru tineri, destinate închirierii, pot fi cumpărate de actualii chiriaşi, după o durată minimă de 1 an.

Valoarea de vânzare a locuinţei în anul 2010 este de 407 euro/mp inclusiv TVA, din care se scade amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia. Pentru achiziţionarea acestor locuinţe, titularii contractelor de închiriere, trebuie să depună o cerere la Primăria oraşului Rovinari în care solicită cumpărarea locuinţei.

Citeşte tot articolul »

Consilierii locali au avut iniţiativa ca ziua de sâmbătă 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului – să fie marcată printr-o acţiune de ecologizare a oraşului Rovinari dar şi a râului Jiu.

La această acţiune au fost invitaţi toţi locuitorii din Rovinari, dar au răspuns aproximativ 50 de persoane de toate vârstele, printre care consilieri locali, elevi şi profesori de la Şcoala Generală Nr. 1, elevi şi profesori de la Grupul Şcolar Industrial, lucrători de la Societatea Apă Canal şi Salubritate.

Punctul de întâlnire a fost în faţa Primăriei Rovinari unde participanţii au fost „echipaţi” cu mănuşi şi saci în care să colecteze deşeurile. De la primărie s-a plecat pentru a ecologiza zona blocurilor aflate pe strazile 22 Decembrie 1989, Aleea Şcolii, Castanilor, Tineretului, Termocentralei dar şi râul Jiu a fost ecologizat în aval de Rovinari.

Citeşte tot articolul »

Cauta

Retele Sociale