Primăria Rovinari continuă programul asfaltărilor în oraş. Dacă săptămâna trecută a fost asfaltată Strada Florilor, iar în acest moment se lucrează la reabilitarea Aleilor Zorilor şi Zambilelor, în perioada ce urmează vor începe lucrările de reabilitare şi la Strada Castanilor.
Tot la capitolul infrastructură rutieră a fost prinsă în lista de investiţii de anul acesta şi realizarea celui de-al patrulea sens giratoriu din oraş care va fi amenajat la intersecţia Străzii Termocentralei cu Aleea IRE.
După ce a reuşit să evite desfiinţarea spitalului din localitate, primarul oraşului a început modernizarea acestuia. Dacă anul trecut s-a înlocuit sistemul clasic de apă caldă al spitalului, cu unul nou, bazat pe panouri solare, şi s-au modernizat majoritatea secţiilor din spital, în această primăvară s-au început lucrările la anveloparea termică a clădirii spitalului.
Această anvelopare termică presupune atât hidroizolaţia pereţilor exteriori cu polistiren (10 cm), cât şi a soclului şi acoperişului. Toate aceste investiţii au ca scop principal reducerea cu 60% a cheltuielilor cu încălzirea.
După câţiva ani de petiţii şi adrese făcute de primarul Dorin Filip, au început lucrările pentru alimentarea cu apă a Cartierului Vârţul Nou. Dacă lucrările de alimentare cu apă sunt executate de către Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, sistemul de canalizare şi staţia de epurare ale aceluiaşi cartier sunt făcute de către Complexul Energetic Rovinari. Reţeaua de apă va fi racordată la conducta de Izvarna.
În cartierul Vîrţul Nou locuiesc cetăţeni strămutaţi din zonele afectate de extinderea exploatărilor miniere ale C.E.R. şi S.N.L.O., care până în acest moment nu beneficiau de alimentare cu apă individuală.
Citeste tot »
În această perioadă oraşul Rovinari s-a transformat într-un oraş al lalelelor (de toate culorile) datorită celor 7000 de lalele plantate. Pe lângă acestea au mai fost plantate 3000 de zambile, 3400 de begonii, 3600 de panseluţe, 3000 de petunii, 3000 de primola. Campania de plantare se află abia la jumătate, urmând să fie plantată şi diferenţa de până la 26000 de flori.
De la an la an Rovinariul arată din ce în ce mai frumos în perioada de primăvară. La fel ca şi în anii trecuţi, şi anul acesta, florile plantate în spaţiile verzi din oraş au atras atenţia celor care locuiesc aici, dar şi celor aflaţi în tranzit.
Citeste tot »
Primăria oraşului Rovinari organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de natură contractuală de inspector II în cadrul Serviciului Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Rovinari.
Condiţii desfăşurare (131,9 KiB, 886 hits)
Primăria şi Consiliul Local Rovinari anunţă licitaţia publică cu strigare în vederea închirierii celor două spaţii comerciale aflate la parterul blocului L4, situat pe Bulevardul Minerilor.
Licitaţia va avea loc la sediul Primăriei Rovinari (Str. Florilor, Nr. 2), în data de 28.04.2011, la ora 10.00, în Sala de Şedinţe.
Cei interesaţi se pot înscrie la această licitaţie până la data de 26.04.2011.
Pentru mai multe detalii click pe caietul de sarcini afişat mai jos.
Caiet de sarcini (47,5 KiB, 1.622 hits)
Cu ocazia sărbătorilor pascale, Primăria şi Consiliul Local Rovinari acordă pachete cu alimente persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează sub 670lei/luna/membru de familie.
Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor, începând cu data de 04.04.2011.
Beneficiarii vor primi un bon de ordine cu care se vor prezenta să ridice pachetele la data menţionată pe acesta.
Actele necesare în vederea obţinerii pachetelor cu alimente sunt afişate mai jos:
Sâmbătă seara, timp de aproximativ o oră, iluminatul public din oraşul Rovinari a fost întrerupt, tocmai pentru a marca Ora Pământului (Earth Hour), transmiţând astfel un semnal global despre nevoia de a fi responsabili faţă de mediul înconjurător.
Deşi, cantitatea de energie economisită nu a fost foarte mare, acest gest simbolic a fost un mesaj de conştientizare a oamenilor, privind economisirea energiei prin mijloace simple. Prin acest gest oraşul Rovinari s-a alăturat miilor de oameni, care aleg astfel sa onereze planeta care ne susţine viaţa.
Sperăm ca în viitor, această campanie să se bucure de o mai mare susţinere din partea populaţiei.
Grupul Şcolar Industrial Rovinari a organizat vineri 25 martie 2011, în amfiteatrul instituţiei, a II-a Ediţie a Simpozionului Judeţean „Gorjul între tradiţie şi modernitate”.
Scopul activităţii desfăşurate a fost conştientizarea, susţinerea, transmiterea şi implementarea valorilor gorjene în circuitul naţional şi internaţional. Au fost prezentate 50 de lucrări, pe trei secţiuni, urmărind promovarea valorilor, culturii şi artei Gorjului pentru o eficientă evaluare a nivelului artistic superior în care se situează.
Coordonatorii simpozionului au fost profesorii: Popescu Violeta, Popescu Paulina, Cruceru Roxana, Popescu Mirabela, Gheorghe Cornelia, Alexa Roxana. Simpozionul a fost organizat în parteneriat cu I.S.J. Gorj, Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Primăria oraşului Rovinari.
Citeste tot »
Ieri 24.03.2011, s-a desfăşurat o acţiune de informare preventivă a situaţiilor de urgenţă la trei unităţi de învăţământ din oraşul Rovinari (Grădiniţa cu Program Prelungit, Grădiniţa Nr. 1, Şcoala Generală Nr. 3). Această acţiune a avut ca temă principală instruirea elevilor, a cadrelor didactice şi a responsabililor PSI, cu privire la producerea unor eventuale incendii, inundaţii, cutremure.
Scopul acţiunii a fost însuşirea de către participanţi, a regulilor de apărare împotriva incendiilor şi menţinerea unui comportament corect în cazul unor situaţii de urgenţă. Participanţilor le-au fost prezentate materiale educativ-preventive. Acţiunea s-a desfăşurat conform protocolului încheiat între ISU Gorj, instituţiile de învăţământ şi SVSU Rovinari.
Este o campanie în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, care presupune susţinerea autorităţilor locale în stimularea activităţilor de colectare a DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice), informarea şi conştientizarea populaţiei asupra nocivităţii acestor deşeuri, stimularea obiceiurilor de colectare selectivă, ca parte a unei atitudini civice europene şi reintroducerea acestor echipamente în procesul reciclării, conform standardelor europene în domeniu.
Primăria Rovinari în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec va organiza o acţiune de mediu în data de 02.04.2011 după următorul plan de acţiune.
Veniţi sâmbătă 2 aprilie 2011, între orele 10:00 – 17:00 la unul dintre cele trei puncte de colectare (Şcoala Generală Nr. 1, Grupul Şcolar Industrial Rovinari, Magazin Becheru), cu orice aparat electric sau electrocasnic vechi sau defect şi puteţi câştiga unul din premiile menţionate mai jos. (Pentru colectare de la domiciliu apelaţi 0736 163 036).
Premii acordate : 15 fiare de călcat; 10 aspiratoare; 5 maşini de tocat.
Vremea frumoasă din ultima perioadă a determinat autorităţile locale să demareze curăţenia de primăvară, astfel că s-a început toaletarea arborilor, salubrizarea spaţiilor verzi, s-a spalat Bulevardul Minerilor şi s-a trecut la înlocuirea tuturor capacelor de canalizare din oraş.
Miercuri 16 martie 2011, angajaţii primăriei împreună cu cei de la ACS Rovinari au vrut să dea un exemplu privind simţul gospodăresc, tuturor cetăţenilor care locuiesc în acest oraş, făcându-i să conştientizeze faptul că fiecare dintre ei sunt responsabili de curăţenia spaţiilor verzi adiacente blocurilor în care locuiesc.
Campania de curăţenie va continua până la data de 30 aprilie după următorul calendar:
Eforturile făcute de către primarul Dorin Filip pentru ca spitalul din Rovinari să nu se închidă, au dat roade. Spitalul Rovinari nu se regăseşte printre cele 67 de unităţi sanitare, care se vor reprofila în cămine pentru persoane vârstnice, apărute în Hotărârea de Guvern nr. 212 din 9 martie 2011, pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175/11.03.2011.
Primarul oraşului Rovinari, a făcut tot ce a depins de el ca această unitate sanitară să nu se transforme în cămin de bătrâni, reuşind să convingă în cele din urmă, autorităţile de la Bucureşti, să revină asupra deciziei, iar Spitalul Rovinari să nu fie reprofilat. Faptul că spitalul din Rovinari va funcţiona în continuare, este o realizare foarte importantă atât pentru cei care locuiesc în Rovinari, cât şi pentru locuitorii comunelor învecinate.
Cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, Consiliul Local şi Primăria Rovinari au oferit un spectacol folcloric intitulat „Ghiocei de Ziua Ta”, care a fost dedicat în special doamnelor şi domnişoarelor din localitate.
Intrarea a fost liberă, motiv ce a determinat publicul să vină la spectacol, şi să umple sala de spectacole a Casei de Cultură. Printre interpreţi s-au numărat Emilia Ghinescu, Vasile Ciobanu, Mihai Priescu. Înaintea începerii spectacolului, primarul Dorin Filip şi viceprimarul Chivu Laurenţiu, au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor prezente în sală.
1 Martie al fiecărui an reprezintă un prilej important pentru primarul Dorin Filip de a acorda flori şi felicitări doamnelor şi domnişoarelor din oraşul Rovinari. Anul acesta au primit flori doamnele şi domnişoarele întâlnite în centrul oraşului, angajatele primăriei, dar şi pacientele şi asistentele Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari.
Un gest frumos şi foarte semnificativ al primarului şi viceprimarului din Rovinari, într-un început de primăvară timid şi o lună închinată femeilor. Mai mult Consiliul Local şi Primăria oraşului Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca oraşului Rovinari au pregătit o surpriză frumoasă doamnelor şi domnişoarelor, cu ocazia zilei de 8 martie, la care sunt aşteptaţi şi bărbaţii. Surpriza constă într-un spectacol muzical cu invitaţi precum Emilia Ghinescu, Vasile Ciobanu, Mihai Priescu. Spectacolul se intitulează „Ghiocei de Ziua Ta” şi va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, marţi 8 martie 2011 cu începere de la ora 17.00.
Intrarea va fi liberă.






