Primăria şi Consiliul Local Rovinari alături de Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari organizează vineri 8 martie 2013, ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, spectacolul intitulat „O floare, un zâmbet, un cântec…”, un spectacol dedicat doamnelor şi domnişoarelor, la care pot participa şi bărbaţii.
A devenit o tradiţie, ca rovinărencele să fie răsfăţate de ziua lor, la un spectacol, cu invitaţi speciali precum: Claudia Ionaş, Olguţa Berbec, Dumitru Vasilescu, Cristi Dules, Clubul Copiilor Rovinari şi Şcoala Populară de Artă – Secţia Rovinari.
Le recomandăm domnilor, să fie atenţi cu soţiile şi prietenele lor şi să le invite la spectacolul organizat la iniţiativa primarului Oraşului Rovinari – Dorin Filip.
Având în vedere că intrarea va fi gratuită, vă aşteptăm într-un număr cât mai mare.
Echipa de fotbal Pandurii Tg – Jiu se antrenează în aceste zile, pe stadionul sintetic din Rovinari. Antrenorul Cristian Pustai a deplasat, ieri, echipa la Rovinari pentru a pregăti meciul cu F.C. Vaslui, care se va desfășura luni 04.03.2013 la ora 19.30 pe Stadionul ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.
Pandurii se pregătesc pentru o nouă victorie, după cea cu Iașiul din etapa trecută. Echipa gorjeană trece prin cea mai fastă perioadă din istoria sa, ocupând în acest moment un onorabil loc trei și, privește, cu optimism, la meciul cu Vaslui, în urma căruia speră să rămână pe podium.
La Rovinari, Pandurii au găsit condițiile propice abordării, în liniște a unei partide de importanța celei de luni. Echipa se antrenează pe stadionul sintetic construit de Clubul Pandurii Tg – Jiu, în urma unui parteneriat încheiat cu Consiliul Local Rovinari.
În perioada 18-22 februarie 2013, Consiliul Local Rovinari, Şcoala Generală nr. 3 Rovinari şi Centrul pentru Educaţie şi Consultanţă Instrumente Structurale au găzduit vizita partenerilor transnaţionali din Turcia (Inspectoratul Şcolar din Rize, Direcţia de Sănătate din Rize, Fener Lisesi (Şcoala Generală) şi Özel Şahika Salih Kalkavan İlköğretim Okulu (Şcoala Primară).
Obiectivele generale ale mobilităţii au fost:
• evaluarea intermediară a proiectului
• derularea unor sesiuni de lucru asupra modalităţii de implementare a proiectului şi stabilirea principalelor detalii ale ghidului pentru profesori.
Cursul de limbă engleză a avut ca principal obiectiv dezvoltarea competenţelor lingvistice ale profesorilor, consilierilor responsabili cu activitatea educativă din cadrul Consiliului Local Rovinari şi membrilor CECIS. Cursul s-a desfășurat pe parcursul a 4 module, a câte 25 de ore fiecare.
Modulul I s-a axat pe construirea noţiunilor de bază în gramatică şi în vocabular, cum ar fi: formulele de salut şi prezentare, exprimarea propoziţiilor simple referitoare la propria persoana, familie şi dialoguri de zi cu zi. Cursanţii pot acum să utilizeze corect prezentul verbelor regulate şi al verbelor auxiliare, articolul hotărât şi nehotărât, pluralul substantivelor, pronumele personale. Deasemenea, participanţii au dobândit abilităţi de citire și intelegere de texte scurte, de a pune întrebări şi răspunde cu ușurința în cadrul conversaţiilor uzuale.
Declaraţii de dragoste, premii, cină romantică, într-un cuvânt: spectacol. Aşa s-ar putea caracteriza evenimentul organizat de Primăria şi Consiliul Local Rovinari alături de Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari.
Autorităţile locale au ales să marcheze româneşte sărbătoarea tradiţională a iubirii şi s-au bucurat de o participare foarte numeroasă.
La spectacolul concurs „De Dragobete, Iubeşte Româneşte!” s-a înscris un număr de şapte perechi care au parcurs următoarele probe: proba de prezentare, proba de dans, recunoaşteţi artistul/melodia, recunoaşteţi partenerul/a, declaraţie de dragoste.
Consiliul Local Rovinari în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Nr. 3 Rovinari şi Centrul pentru Educaţie şi Consultanţa Instrumente Structurale (CECIS) sunt beneficiarii unui proiect european “Healthy Lifestyle ‘s Education” cofinanţat de Comisia Europeană prin Programul Comenius Regio în valoare de 43955 euro.
Acest proiect este în desfăşurare şi are ca obiective generale promovarea unui stil de viaţă sănătos prin formarea specifică a categoriilor de factori implicaţi în procesul de educaţie pentru sănătate şi creşterea capacităţii cadrelor didactice de a se implica în realizarea educaţiei parentale şi de a transmite informaţii utile pentru sănătatea copiilor.
Marți, 26/02/2013 – ora 12:00, reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vor desfășura la sediul primăriei orașului Rovinari o ședință de informare a cetățenilor privind depunerea cererilor de sprijin financiar pentru agricultură anul 2013.
În acest sens, toți cei care doresc să ia parte la această ședință sunt invitați să se prezinte la data specificată mai sus la sediul primăriei.
Primăria şi Consiliul Local Rovinari alături de Casa de Cultură şi Biblioteca Orăşenească Rovinari organizează duminică 24.02.2013 începând cu ora 14.00, concursul interactiv „De Dragobete, Iubeşte Româneşte”.
Toate perechile participante vor fi premiate, vor fi acordate premii în bani, diplome şi certificate de îndrăgostit, marele premiu constând într-o cină romantică.
Printre invitaţii speciali: Şcoala Populară de Artă – Secţia Rovinari şi Clubul Elevilor Rovinari – dansuri moderne.
Concursul şi programul artistic vor avea loc la sala de sport din centrul oraşului.
Primăria Oraşului Rovinari anunţă sesiunea de primire a dosarelor pentru repartizarea a patru locuinţe ANL situate în blocurile P8 şi P18 din Strada Sporturilor.
Dosarele se depun în perioada 15.02.2013 – 15.03.2013 (ora 14.00) la Registratura Primăriei Rovinari.
Analiza şi repartizarea celor patru locuinţe de tip ANL se va efectua respectând HCL Rovinari nr. 72/2007 şi 76/19.12.2012.
Lista documentelor necesare în soluţionarea cererilor de locuinţe şi repartizarea acestora se poate vizualiza acţionând click pe linkul de mai jos:
Anunţ şi acte necesare, condiţii ANL (3,4 MiB, 2.241 hits)
Elevii clasei a X-a A de la Colegiul Gheorghe Tătărescu au desfășurat una dintre activitățile prevăzute în programul parteneriatului dezvoltat împreună cu Primăria Orașului Rovinari, Cantina de Ajutor Social, Direcţia Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, S.C. Enova Mechanics S.R.L. și S.C. Euro Delice S.R.L.
Acest parteneriat are drept scop atât atragerea tinerilor către studiul Științelor Naturii prin aplicarea într-un context complet nou, dar familiar lor, a cunoștințelor teoretice acumulate în timpul orelor de chimie cât și dezvoltarea abilităților antreprenoriale. Cursul opţional “Știința în bucătărie” discută implicațiile științei în arta culinară.
Primăria Rovinari, prin Serviciul Patrimoniu, informează posesorii locurilor de parcare de pe raza Oraşului Rovinari, că le revine obligaţia ca până la data de 08.02.2013 să se prezinte la sediul Primăriei Rovinari – Biroul Urbanism, pentru reînnoirea contractelor de închiriere.
Folosirea locurilor de parcare fără contract de închiriere se sancţionează cu amendă contravenţională, conform Regulamentului de Atribuire a locurilor de parcare din Oraşul Rovinari.
Pentru informaţii suplimentare contactaţi Biroul Urbanism: 0253/371095 interior 115.
În data de 26.01.2013 a avut loc Workshop-ul “Evaluarea stilurilor parentale”, activitate derulată în cadrul proiectului “Healthy Lifestyle’s Education”. La activitate au participat reprezentanţi ai instituţiilor partenere in proiect.
Activitatea s-a desfăşurat în două etape:
I. Etapa de pregătire a workshop-ului a fost compusă din :
– pregătirea conceptelor necesare pentru elaborarea şi aplicarea chestionarelor;
– pregătirea informaţiilor necesare pentru clarificarea conceptelor legate de rolul şi calitatea de părinte, caracteristicile unui părinte, clasificări ale stilurilor parentale existente în literatura de specialitate;
– elaborarea chestionarului pentru evaluarea stilurilor parentale şi a grilei de cotare
– pregătirea agendei workshop-ului
– formarea şi pregătirea mapelor pentru workshop ( agendă, prezentarea în formă tipărită a conceptelor şi a informaţiilor despre stiluri parentale, prezentarea unui model de chestionar şi a grilei de cotare)
II. Derularea propriu-zisa a workshop-ului:
Prezentarea participanţilor şi a formatorului; prezentarea obiectivelor şi a agendei atelierului. A avut loc o sesiune introductivă pentru prezentarea formatorului şi a participanţilor, prezentarea contextului în care se desfăşoară workshop-ul şi prezentarea generală a tematicii acestui workshop.
Prezentarea informaţiilor despre calitatea de părinte şi realizarea unei aplicaţii practice pentru a desprinde ce viziune au participanţii asupra rolului de părinte.
Participanţii au fost rugaţi să alcătuiască spontan fără a se concentra asupra unui model ideal, o listă de caracteristici pe care ar trebui să le aibă o persoană pentru a putea fi numită părinte, răspunzând la următoarele întrebări:
– Ce anume trebuie să facă o persoană pentru a fi percepută ca părinte?
– Părintele este cel care aduce pe lume un copil sau persoana care se preocupă de acesta?
– Îngrijirea trebuie să aibă anumite caracteristici pentru a putea vorbi despre calitatea de părinte?
Apoi au fost rugaţi să compare listele între ei şi să reflecteze asupra similitudinilor şi deosebirilor. Din discuţiile purtate în cadrul acestui exerciţiu s-a desprins concluzia că, există părinţii care se bazează pe intuiţie şi abordează educarea copiilor ca pe un proces natural, sau sunt mai temători şi apelează la diferite strategii şi modele constituite pe baza unor cercetări riguroase şi de lungă durată. Foarte mulţi participanţi au fost de părere că pentru a creşte, copiii au nevoie să stabilească cu părinţii contacte afective, confirmându-le astfel existenţa.
Prezentare generală a principalelor stiluri parentale, beneficii şi limite – Participanţii au primit informaţii despre stilurile parentale utilizate de părinţi în procesul educaţiei. S-au discutat aspecte legate de intrercalarea stilurilor parentale şi de modificarea acestora în funcţie de vârsta copilului. Cei mai mulţi dintre participanţi au afirmat că ei au stiluri parentale mixte. Prezentarea modelului de chestionar pentru evaluarea stilurilor parentale – A fost prezentat participanţilor modelul de chestionar propus de formator şi s-au discutat aspecte legate de întrebările din chestionar şi despre modalitatea de cuantificare.
Concluzii şi recomandări. Evaluarea atelier. Cuvântul participanţilor – În cadrul acestei secţiuni s-au discutate aspecte legate de modalitatea de aplicare, despre termenele necesare aplicării chestionarului şi despre utilitatea acestuia în activitatea didactică. S-a apreciat că se vor aplica un număr de aproximativ 300 de chestionare în cadrul şcolii Nr.3 Rovinari. Workshop-ul a avut un impact pozitiv asupra cadrelor didactice si celorlalti participanti care au descoperit tipurile de stiluri parentale şi efectele lor asupra personalităţii în formare a copiilor. Prin aplicaţiile practice participantii au conştientizat propriul stil parental. Cei mai mulţi dintre acestia au afirmat că vor aplica la clasă acest chestionar pentru a avea mai multe informaţii despre credinţele şi convingerile părinţilor în ceea ce priveşte îndeplinirea rolului de părinte.
Grupul de iniţiativă locală Rovinari va implementa în perioada 01 ianuarie 2013 – 30 iunie 2013, proiectul „Tineri pentru viitor!”, finanţat de către Comisia Europeană, prin programul „Tineret în acţiune”, acţiunea „Tineri pentru Europa”, sub-acţiunea 1.2. „Iniţiative ale tinerilor”, în cadrul Apelului lansat de către ANPCDEFP, la 1 octombrie 2012. Valoarea asistenţei nerambursabile acordate se ridică la 3744,50 Euro.
Grupul de iniţiativă locală Rovinari, în calitate de promotor al proiectului mai sus-menţionat, va fi sprijinit, în derularea activităţilor, de către cei doi parteneri ai săi, Primăria orașului Rovinari și Școala cu clasele I-VIII Nr 1 Rovinari.
CEZ Distribuţie anunţă execuţia unor lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.
CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din oraşul Rovinari, astfel:
21.01.2013, în intervalul orar 12:00-16:00, se va întrerupe alimentarea cu energie electrică în următoarea zonă: Str. Prieteniei, Piaţa Agroalimentară Rovinari, Magazin Profi, SC Madofil SRL, Spaţii Comerciale, Banca Carpatica, blocurile: C1, C2, C3.
25.01.2013, în intervalul orar 12:00-15:00, se va întrerupe alimentarea cu energie electrică în următoarea zonă: BATS Rovinari, PTS Rovincom, PTA Rominex, PTA Pompe Apă.
Proiectul hotărârii de consiliu local, privind bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013, este supus spre dezbatere publică. Textul proiectului de hotărâre, poate fi vizualizat accesând linkul de mai jos.
Proiectul de buget pe anul 2013 (7,3 MiB, 1.362 hits)
Termenul limită până la care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de buget este de 27.01.2013.
Propunerile, sugestiile şi opiniile pot fi depuse la registratura Primăriei Rovinari sau transmise prin: – poştă la adresa Primăria Rovinari – Strada Florilor, Nr. 2, C.P. 215400, Rovinari, Gorj;
– prin fax la nr. 0253/371004;
– prin e-mail la adresa: office@primariarovinari.ro






