Ieri, în oraşul Rovinari au început şcoala peste 2500 de şcolari şi preşcolari. La manifestările prilejuite cu ocazia deschiderii anului şcolar 2011-2012 au fost prezenţi: primarul Dorin Filip, viceprimarul Chivu Laurenţiu, şi consilierii locali.
Primarul oraşului Rovinari i-a asigurat pe elevi, părinţi şi profesori că sunt în sarcinile de serviciu ale primăriei şi consiliului local crearea condiţiilor optime de studiu pentru elevii rovinăreni. Mai mult decât atât, aceştia vor fi sprijiniţi de autorităţile locale ori de câte ori vor avea nevoie.
Urmare a recomandării primului ministru al României din şedinţa de Guvern din data de 24.08.2011, a radiogramei nr. 11161/MC/24.08.2011 a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a adresei Instituţiei Prefectului Gorj nr. 14609/26.08.2011, Primăria Rovinari face publice lucrările de investiţii finalizate în perioada 2009-2010, dar şi pe cele care au fost încheiate sau urmează a fi încheiate în cursul acestui an, în oraşul Rovinari.
Acest demers are în vedere asigurarea transparenţei pentru opinia publică a lucrărilor de investiţii efectuate sau care urmează să se efectueze din bani publici.
Lucrările de investiţii în perioada 2009-2011 (205,8 KiB, 1.840 hits)
În anul şcolar 2011-2012 Grupul Şcolar Industrial Rovinari şcolarizează elevi pentru clasa a XII-a rută progresivă, seral specializarea tehnician mecanic.
Se pot înscrie absolvenţi ai anului de completare (a XI-a an de completare) din promoţiile anterioare, absolvenţi a 10 clase + şcoală profesională, absolvenţi de şcoală profesioanală de 3 ani.
Documente necesare înscrierii:
– cerere de înscriere;
– copie C.I.;
– copie certificat de naştere;
– copie acte studii;
– copie foaie matricolă;
– dosar cu şină.
Relaţii suplimentare la secretariatul G.S.I. Rovinari – Str. Jiului Nr. 1, telefon: 0253/371323
Primăria Rovinari intenţionează să solicite de la A.B.A. Jiu Craiova avizul de gospodărire a apelor pentru realizarea lucrărilor privind „REACTUALIZARE PLAN URBANISTIC GENERAL” ORAŞ ROVINARI, JUDEŢUL GORJ.
Ca rezultat al acestei activităţi nu vor rezulta ape uzate menajere sau tehnologice.
Această solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care doresc să obţine informaţii suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor, sau să transmită informaţii, sugestii, recomandări, se pot adresa solicitantului la adresa menţionată sau persoanei de contact compartiment U.A.T. Primăria Rovinari – Ing. Podărelu Paul.
Consiliul Local şi Primăria Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Oraşului Rovinari au organizat săptămâna trecută în oraşul Rovinari cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Berii 2011. De luni până vineri comercianţii au fost prezenţi pe Bulevardul Minerilor cu mititei şi bere la discreţia doritorilor. Sâmbătă şi duminică rovinărenii au avut parte de concerte în aer liber.
Sâmbătă 13 august la ora 18 pe Stadionul Tineretului din Rovinari, cu ocazia Festivalului Berii, a avut loc un meci demonstrativ între selecţionata Consiliului Local Rovinari şi Craiova Maxima. Meciul s-a disputat în faţa unei asistenţe record înregistrată până acum pe Stadionul Tineretului, fiind prezenţi aproximativ 700 de spectatori, de toate vârstele.
În conformitate cu prevederile Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, titularii alocaţiei au obligaţia să depună la Primăria oraşului Rovinari din 6 în 6 luni după stabilirea dreptului la alocaţie, o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia însoţită de actele doveditoare.
Textul integral al anunţului se regăseşte în documentul de mai jos.
Anunţ completare dosare alocaţie pentru susţinerea familiei (39,3 KiB, 971 hits)
Primăria şi Consiliul Local Rovinari alături de Casa de Cultură şi Biblioteca oraşului Rovinari vă invită în perioada 8-14 august 2011, la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Berii, care va avea loc pe Bulevardul Minerilor.
Printre invitaţi se numără Nick Kamarera & Mike Diamondz, formaţia „Generalii” & Dumitru Vasilescu, Nek & Claudia, Liviu Guţă.
Surpriza acestui festival va fi prezenţa în oraşul nostru a Craiovei Maxima, echipă ce va susţine un meci de fotbal demonstrativ cu selecţionata Consiliului Local Rovinari sâmbătă 13 august 2011 cu începere de la ora 18.00 pe Stadionul Tineretului din Rovinari.
Click pe poza alăturată pentru a vedea programul complet al Festivalului Berii din acest an.
Primăria Rovinari a reabilitat de curând şi Strada Castanilor. La această stradă au fost refăcute atât carosabilul cât şi cele două trotuare. Strada a beneficiat de două straturi de asfalt, iar trotuarele au fost refăcute cu pavele de culoare roşie.
Strada Castanilor ajunsese într-un stadiu avansat de deteriorare, iar odată cu asfaltarea acesteia programul asfaltărilor în oraşul Rovinari nu s-a terminat, urmând şi modernizarea zonei din faţa blocului G10. La această oră, aproape toate străzile şi aleile din oraş au beneficiat de diverse lucrări de reabilitare-modernizare din partea primăriei.
Pentru a veni în sprijiunul cetăţenilor care îşi asigură locuinţele, Primăria Rovinari a întocmit o situaţie cu anii în care au fost construite imobilele din oraşul Rovinari.
În momentul încheierii unei poliţe de asigurare a locuinţei, unele firme de asigurări, pe lângă suprafaţa locuinţei asigurate, solicită şi anul în care a fost construit imobilul – locuinţa.
Situaţia poate fi vizualizată dând click pe linkul de mai jos.
Ani construcţie imobile Rovinari (162,3 KiB, 2.408 hits)
După ce anul trecut baza sportivă din curtea Şcolii Generale Nr. 1 a fost reabilitată, turnându-se mixtură asfaltică pe întreaga ei suprafaţă, anul acesta Primăria Rovinari a trecut la modernizarea acesteia.
Au fost amenajate: un teren de minifotbal (covor sintetic) cu dimensiunea de 800 mp (20mx40m), un teren de tenis de câmp, un teren de baschet şi unul de volei. Covorul sintetic este unul din cele mai bune la acest moment, fiind compus 100% din polipropilenă, amenajat cu nisip cuartos şi granule de cauciuc.
Pugiliştii de la Jiul Rovinari au obţinut şapte medalii la Campionatul Interjudeţean de Box pentru juniori, tineret, cadeţi şi seniori desfăşurat la Hunedoara.
Din cele şapte medalii, trei sunt de aur, iar celelalte patru de argint. Competiţia a fost foarte dură, având în vedere prezenţa cluburilor puternice cu tradiţie în box precum, Hunedoara, Arad, Timişoara, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa şi Alba Iulia.
Jiul Rovinari a obţinut şapte medalii, cu şapte pugilişti prezenţi la competiţie, ceea ce înseamnă un procentaj de 100%. Acest lucru ne face să privim cu încredere spre Campionatul Naţional de Seniori, care se va desfăşura la Bacău (în perioada 24-31 iulie), unde sperăm să obţinem un număr la fel de mare de medalii.
În această perioadă caniculară, ştrandul din Rovinari a devenit neîncăpător pentru cei veniţi să se răcorească. Temperatura ridicată, dar şi concursurile recreativ-sportive organizate de Primăria Rovinari şi Casa de Cultură Rovinari, i-au determinat pe cei dornici de distracţie să vină la ştrand.
Dacă sâmbătă s-au vândut aproximativ 400 de bilete, duminică numărul biletelor vândute aproape că s-a dublat. Cei veniţi la ştrand au avut parte de muzică în aer liber şi diferite întreceri sportive care s-au desfăşurat în bazinul ştrandului, la finalul cărora câştigătorii au primit abonamente la ştrand, premii în bani şi băuturi răcoritoare.
Lucrările de reabilitare la Strada Constructorilor sunt aproape finalizate, în acest moment se fac ultimele retuşuri. În perioada ce urmează va avea loc şi predarea acestei străzi Primăriei Rovinari.
Trebuie spus că Reabilitare Strada Constructorilor este un proiect finanţat printr-un împrumut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, şi are o valoare de 1.423.741,92 lei.
Citeste tot »
Primăria Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari organizează în fiecare weekend, începând cu data de 9 iulie 2011, o serie de concursuri recreativ-sportive în incinta Ştrandului Orăşenesc Rovinari.
Se vor organiza mai multe concursuri printre care: înot, sărituri în apă, scufundări, dar şi concursuri surpriză (unele probe vor fi individuale, altele pe echipe); copiii vor avea concursul lor unde pot participa. Câştigătorii vor primi abonamente la ştrand, şi premii surpriză.
Având în vedere că se anunţă o vară toridă, vă aşteptăm în fiecare weekend în incinta Ştrandului Orăşenesc Rovinari acolo unde se va da startul distracţiei.







