Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Consiliul Local Rovinari anunţă licitaţia publică cu strigare privind atribuirea locurilor de parcare (libere şi nou construite) de pe raza oraşului Rovinari.

Preţul de pornire al licitaţiei este de 10 lei lunar, respectiv 120 lei anual.

Licitaţia va avea loc în Sala de Şedinţe a Primăriei Rovinari – Str. Florilor, nr. 2, în data de 20.12.2011, ora 10.00.

Înscrierile la licitaţie vor avea loc până la data de 18.12.2011

Tot legat de locurile de parcare, Primăria Rovinari anunţă posesorii autovehiculelor, ale căror contracte de închiriere a locurilor de parcare vor expira, să se prezinte la Serviciul Patrimoniu pentru reînnoirea acestora pe anul 2012.

Aceştia trebuie să se prezinte până la data de 22 decembrie 2011, în caz contrar locurile de parcare vor deveni vacante, urmând a fi supuse unei noi licitaţii.

În pragul sărbătorilor de iarnă, în  săptămâna 5-11 decembrie, la Colegiul „Gheorghe Tătărescu” din Rovinari se desfăşoară „FESTIVALUL NAŢIONAL AL ŞANSELOR TALE” a cărui semnificaţie este dată de denumirea  acestui an – Anul European al Voluntariatului. Această săptămână va fi marcată de activităţi în  colaborare cu instituţii de cultură cum ar fi Muzeul Judeţean, „Centrul de Educaţie Incluzivă – Tg-Jiu” şi alte acţiuni educative, culturale şi sportive la nivelul unităţii şcolare.

Festivalul debutează în 6 decembrie cu  activitatea „Violenţa în şcoală. Fii inteligent, nu fii violent!” care are ca obiectiv reducerea violenţei în şcoală, această acţiune încadrându-se într-o suită de alte activităţi desfăşurate pe tema violenţei de la începutul anului şcolar şi până acum. Ziua de 7 decembrie este marcată de două activităţi: una sportivă –„Sănătate de la joc la fitness” care urmăreşte dezvoltare armonioasă a organismului fiecărui elev şi una pentru protecţia mediului „Natura ne aparţine. Noi îi aparţinem!” care doreşte conştientizarea nevoii de protecţie a mediului înconjurător.

Citeste tot »

.

Primăria Rovinari şi Consiliul Local Rovinari, în colaborarea cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari, vă invită să participaţi la spectacolul – concurs „MISS CRĂCIUNIŢA” – Ediţia a VIII-a.

.

Spectacolul va avea loc sâmbătă 10 decembrie 2011 la Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, începând cu orele 17.00.

.

Invitaţi speciali: Alexandra Ungureanu şi CRUSH.

.

Vă aşteptăm cu plăcere !

Primăria şi Consiliul Local Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari, au organizat anul acesta un program special cu ocazia împlinirii celor 93 de ani de la Marea Unire înfăptuită la Alba Iulia.

Primarul oraşului Rovinari – Dorin Filip, a depus o coroană de flori (din partea Primăriei şi Consiliului Local Rovinari) la troiţa din curtea Catedralei Sf. Constantin şi Elena, unde s-a ţinut şi un moment de reculegere. O altă coroană de flori (a Primăriei şi Consiliului Local Rovinari) a fost depusă la Alba Iulia de consilierul local Ovidiu Argintaru şi cei 25 de elevi din clasa a IV-a (ai Şcolii Generale Nr. 1 Rovinari) conduşi de Adriana Argintaru.

Citeste tot »

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Primăria şi Consiliul Local Rovinari acordă pachete cu alimente persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează până la 670lei/luna/membru de familie.

Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor, începând cu data de 05.12.2011. Beneficiarii vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la ridicarea pachetele în data menţionată pe acesta.

Actele necesare în vederea obţinerii pachetelor cu alimente sunt:
Citeste tot »

Ieri, în Sala de Şedinţă a Consiliului Local Rovinari, s-a desfăşurat întâlnirea prevăzută în cadrul proiectului Dezvoltarea capacităţii de acţiune a Asociaţiei Oraşelor din România prin îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale proprii şi a membrilor, finanţat din Fondul Social European, Programul Operațional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, în perioada Octombrie 2009 – Decembrie 2011.

La întâlnire au participat aleşi locali, conducătorii compartimentelor şi angajaţi din cadrul primăriei, cetăţeni, reprezentanţi ai agenţilor economici. Prin întâlnirea efectuată s-a încercat realizarea unei diagnoze asupra nevoilor specifice de informare, consiliere şi consultanţă a locuitorilor din mediul urban din România în raport cu instituţia Primăriei.

Citeste tot »

Terenul sintetic construit printr-un parteneriat între Consiliul Local Rovinari şi Clubul Pandurii Tg – Jiu, în imediata vecinătate a Stadionului Tineretului din Rovinari, a fost inaugurat vinerea trecută, cu un turneu de fotbal la care au luat parte patru echipe formate din tineri jucători din Rovinari.

La inaugurare au fost prezenţi reprezentanţi ai clubului Pandurii, care au participat, alături de primarul Dorin Filip, la premierea câştigătorilor turneului. Toţi participanţii au primit diplome şi cupe, iar câştigătorii au beneficiat în plus de tricouri cu însemnele clubului din Târgu Jiu. Primăria şi Consiliul Local Rovinari mulţumeşte domnului Marin Condescu şi clubului Pandurii Tg Jiu pentru colaborarea care a avut ca rezultat construirea terenului sintetic.

Citeste tot »

Miercuri 23 noiembrie 2011, în Sala de Şedinţe a Consiliului Local Rovinari, s-a desfăşurat Seminarul „Spune nu violenţei împotriva femeilor” organizat de Agenţia Împreună.

La eveniment au participat mai mulţi reprezentanţi de la instituţiile din judeţ, printre care Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj, reprezentantele femeilor din Lugoj (Simona Marinescu şi Opriş Gerlinde) Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Gorj – Compartimentul Judeţean cu Atribuţii în Combaterea Violenţei în Familie, Primăria şi Consiliu Local Rovinari, femei domiciliate în oraşul Rovinari.

Seminarul a reuşit să transmită un mesaj de încurajare participantelor, mesaj care le îndemnă să nu tolereze sub nici o formă violenţa familială de orice tip. Evenimentul a fost implementat în cadrul proiectului “Promovarea intereselor femeilor minoritare pe agendele locale”, finanţat de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos.

Citeste tot »

Avizier electronic

2014

2015

2016

Primăria oraşului Rovinari, CUI 5057520, cu sediul în Str. Florilor nr. 2, Jud. Gorj, tel. 0253/371095, fax 0253/371004, organizează licitaţia publică de concesiune a fostei centrale termice PT 2 şi a terenului aferent acesteia în suprafaţă de 195 mp, situată în oraşul Rovinari, Str. Aleea Parcului, nr. 6.

Documentaţia de atribuire se obţine de la sediul Primăriei oraşului Rovinari, Str. Florilor, nr. 2, contravaloarea acesteia este de 10 lei. Ofertele se depun la sediul Primăriei oraşului Rovinari, Str. Florilor, nr. 2, Comp. Registratură, în două plicuri închise şi sigilate, unul exterior şi unul interior, conform cerinţelor impuse de caietul de sarcini, până la data de 05.12.2011, ora 10:00. Data limită pentru solicitare clarificări este 28.11.2011, ora 16:00.

Citeste tot »

Primăria Rovinari a dorit să inaugureze sala de sport construită pe Bulevardul Minerilor, organizând o gală regională de box, la care au participat cluburi sportive cu tradiţie în boxul din regiune.

Gala regională de box „Memorialul Titu Folcuţi” a fost organizată în memoria celui care a fost Titu Folcuţi, un om dedicat sportului, dar mai ales boxului, în timpul cât a fost vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Box.

Secţia de box a C.S. Jiul Rovinari s-a prezentat la această gală cu 8 sportivi (7 băieţi şi o fată). Şase dintre elevii antrenaţi de maestrul Nicu Marius au reuşit să se impună în faţa adversarilor pe care i-au întâlnit, iar doi au pierdut.

Citeste tot »

Primăria şi Consiliul Local Rovinari împreună cu Secţia de Box a Clubului Jiul Rovinari, organizează sâmbătă 5 noiembrie 2011 Gala Regională de Box „Memorialul Titu Folcuţi” cu începere de la orele 16.00 în Sala Polivalentă de pe Bulevardul Minerilor.

Gala este organizată în memoria celui care a fost Titu Folcuţi, om dedicat sportului, dar mai ales boxului, în timpul cât a fost vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Box.

Pe lângă Jiul Rovinari, vor mai participa: C.S.M. Craiova, C.F.R. Craiova, „U” Craiova, C.S. Drobeta Turnu Severin, C.S. Motru, C.S. Bumbeşti Jiu, C.S. Turceni, C.S. Ţânţăreni, C.S. Pandurii Tg-Jiu, C.S.S. Hunedoara, C.S. Chimia Rm. Vâlcea, C.S. Mătăsari.

La memorial va fi prezentă familia Folcuţi, urmând ca o mare parte din medalii, diplome şi plachete să fie decernate de membrii familiei.

Citeste tot »

Consiliul Judeţean Gorj efectuează o informare prin care intenţionează să solicite de la Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova avizul de gospodărire a apelor pentru Actualizare PLAN DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN GORJ.

Această solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele care doresc să obţină informaţii suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menţionată.

Persoanele care doresc să transmită observaţii, sugestii şi recomandară se pot adresa solicitantului, după data de 01.11.2011.

  Informare BATJ (362,4 KiB, 965 hits)

Duminica trecută în Oraşul Rovinari s-a sărbătorit Ziua Recoltei.

În ciuda ploii, lumea venită în Piaţa Agroalimentară din centrul oraşului a avut parte de un spectacol folcloric susţinut de Clubul Elevilor Rovinari, de mici, sarmale, must, vin, fructe şi legume din toate sortimentele.

De remarcat numărul mare de cetăţeni veniţi să admire recolta din belşug, realizată anul acesta.
Citeste tot »

În după-amiaza zilei de ieri, 06 octombrie 2011, primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, a inaugurat reabilitarea zonei blocului G 10 printr-un concurs cu desene pe asfalt, la care au participat copiii din acea zonă.

Desenele au fost atât de frumoase, încât primarul Dorin Filip a hotărât să premieze toţi micuţii care au participat la concurs. Aceştia au primit role şi premii în bani.

Zona blocului G 10 a fost modernizată de curând, modernizarea  constând în refacerea trotuarelor cu beton amprentat, turnarea a două straturi de mixtură asfaltică, introducerea iluminatului public în spatele blocului mai sus amintit şi crearea a 24 locuri de parcare.

Citeste tot »

Cauta

Retele Sociale