Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Sâmbătă 25 septembrie 2010 s-a desfăşurat cel mai mare proiect naţional de implicare socială din România – „LET`S DO IT, ROMANIA!”. Proiectul a constat în curăţarea deşeurilor din arealele naturale de către voluntari într-o singură zi.

La Rovinari au participat cetăţeni voluntari şi elevi de la unităţile de învăţământ din oraş (Grupul Şcolar Industrial, Şcoala Generală Nr. 3, Şcoala Generală Nr. 1, Grădiniţa cu Program Prelungit ), în total peste 70 de persoane. Voluntarii au adunat deşeurile întâlnite de-a lungul drumului European E79 dar şi deşeurile aflate pe albia de siguranţă a râului Jiu.

Primăria Rovinari mulţumeşte tuturor voluntarilor care au participat la această acţiune, pentru că prin gestul lor au dat dovadă de simţ civic şi responsabilitate faţă de mediu.

Citeste tot »

Vineri Jiul Rovinari a întâlnit echipa Ghecon Lăpuşata într-o partidă contând pentru etapa a V-a din Liga a III-a la fotbal. Echipa noastră a învins cu scorul de 1-0 (Şoşoi minutul 45) în prezenţa a peste 500 spectatori.

Meciul a fost unul extrem de disputat însă scorul de 1-0 a fost suficient pentru ca Jiul Rovinari să se menţină pe locul doi în seria C4. Toate cele trei meciuri disputate pe Stadionul Tineretului din Rovinari au fost câştigate de băieţii antrenaţi de Cătălin Trofin, care au ca obiectiv în acest sezon clasarea pe unul din locurile 1-5.

În cele cinci meciuri disputate până în prezent echipa a obţinut patru victorii şi o singură înfrângere în deplasarea de la Mătăsari. În etapa viitoare Jiul se va deplasa la Turnu Măgurele unde se anunţă un joc foarte dificil. Conducerea echipei Jiul Rovinari face un apel la toţi iubitorii fotbalului din oraşul nostru să fie alături de echipă într-un număr cât mai mare la toate meciurile care se desfăşoară pe teren propriu.

Consiliul Local Rovinari a adoptat H.C.L. nr. 89/27.08.2010 prin care oferă posibilitatea persoanelor fizice şi juridice să închirieze autospeciala cisternă, tractorul, pompa cisternă, şi două motopompe.

Astfel cetăţenii interesaţi de închirierea acestora trebuie să solicite printr-o cerere scrisă ce anume doresc să închirieze (autospeciala cisternă, tractorul, pompa cisternă, motopompa Novus sau motopompa Honda) precum şi durata închirierii. Cererile se depun la Registratura Primăriei Rovinari, iar după aprobarea acestora solicitantul va plăti la casieria primăriei taxa de închiriere.

Tarife închiriere:

–    autospecială cisternă = 1,9 lei/oră;
–    tractor = 25,81 lei/oră;
–    pompă cisternă = 44,82 lei/oră;
–    motopompă Novus = 22,79 lei/oră;
–    motopompă Honda = 24,64 lei/oră.

În data de 25 septembrie 2010 Primăria Rovinari se va alătura acţiunii de curăţare a deşeurilor din arealele naturale în cadrul proiectului „LET`S DO IT ROMANIA” – CURĂŢENIE ÎN TOATĂ ŢARA ÎNTR-O SINGURĂ ZI.
Primăria Rovinari va participa la această acţiune cu 2 tractoare cu remorci, o autospecială pentru colectarea deşeurilor şi un număr de aproximativ 50 de voluntari.

“Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect național de implicare socială! Acesta este cel mai mare proiect de voluntariat din ţară, care presupune curăţarea întregii ţări de gunoaiele din afara oraşelor, într-o singură zi, fiind creat după modelul implementat în Estonia în 2008.

De ce “Let’s Do It, Romania!”?
-pentru ca ne-am săturat să stăm pe margine şi să fim simpli privitori, fără a acţiona
-pentru că dacă ne unim toţi, pentru o singură zi, putem aduce schimbări vizibile României;
-pentru că în România problema deşeurilor este una reală;
–pentru că locuitorii României trebuie să înţeleagă importanţa unui comportament responsabil faţă de mediu şi necesitatea aplicării acestuia în viaţa de zi cu zi.

Citeste tot »

Primăria oraşului Rovinari a întreprins unele măsuri în vederea prevenirii şi combaterii situaţiilor de risc  ce ar putea fi determinate de infectarea cu virusul West Nile. În acest sens s-a trecut la dezinsecţia zonelor cu parcuri şi spaţii verzi din oraş – Parcul Central, Str. Jiului, Str. Tineretului, Str. Muncii, Str. 22 Decembrie, Aleea Şcolii, Str. Plopilor, spaţiile verzi din jurul Şcolilor Generale Nr. 1, Nr. 3, Grupului Şcolar Industrial şi Creşei Rovinari. Urmează în zilele următoare şi dezinsecţia altor zone din localitate.

Având în vedere datele comunicate de Ministerul Sănătăţii privind apariţia unor cazuri sporadice de infecţie cu virusul West Nile, în urma cărora au fost înregistrate primele decese în România, specialiştii Ministerului Sănătăţii recomandă populaţiei să ia măsuri de protecţie. Astfel, cetăţenii sunt sfătuiţi să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente de ţânţari, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă şi să asigure desecarea băltirilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută.

Citeste tot »

Echipa locală de fotbal, Jiul Rovinari, a debutat cu victorie în noul sezon, 4-1 contra celor de la Prometeu Craiova. Partida s-a desfăşurat vineri 27.08.2010, pe Stadionul Tineretului din Rovinari, în faţa a peste 500 de spectatori.

A fost o victorie frumoasă şi de moral pentru fotbaliştii antrenaţi de Cătălin Trofin, care ne dă încredere în meciurile ce urmează. Victoria este cu atât mai frumoasă, cu cât, echipa noastră este singura grupare gorjeană de Liga a III-a care a debutat cu victorie în sezonul 2010-2011.

Golurile formaţiei noastre au fost înscrise de Şoşoi (2, 38), Fl. Apostol (30), C. Trofin (68), pentru oaspeţi marcând Bică (30). A fost o victorie pe deplin meritată a Jiului obţinută pe o vreme extrem de caniculară. Mai trebuie spus că ambelor echipe le-a fost eliminat câte un jucător, mai întâi Romeo Rădoi de la gazde urmat, 5 minute mai târziu de un jucător de la oaspeţi, ambii pentru cel de-al doilea cartonaş galben.

Etapa viitoare Jiul Rovinari se va deplasa la Minerul Mătăsari, meci programat vineri 03 septembrie 2010 cu începere de la orele 17.00

Citeste tot »

Vineri 20 august 2010 a avut loc prezentarea şi predarea contractului de execuţie de lucrări şi a contractului de dirigenţie privind realizarea obiectivului Reabilitare Strada Constructorilor. La acest eveniment au luat parte ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri Adriean Videanu, prefectul judeţului Gorj Liviu Andrei, Marcel Hoară preşedintele Agenţiei Române pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale şi consilierii locali.

Ministrul a fost întâmpinat de primarul oraşului Rovinari cu pâine şi sare la intersecţia dintre Strada Constructorilor şi Aleea Constructorilor unde i-a fost înmânată cheia de aur a oraşului. Imediat după predarea şantierului, a avut loc o adunare cetăţenească, între locuitorii interesaţi, autorităţile locale şi reprezentanţi ai ARDDZI, adunare ce a avut loc în Sala Mică a Casei de Cultură a Sindicatelor Rovinari. În cadrul acestei adunări constructorul a prezentat contractul viitoarei construcţii şi s-a stabilit Comitetul Cetăţenesc pentru Urmărirea Execuţiei Lucrărilor.
Citeste tot »

Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale acordă în baza Legii nr.167/2005 privind ratificarea Acordului de Împrumut dintre România şi BIRD pentru finanţarea proiectului privind închiderea minelor refacerea mediului şi regenerarea socio-economică, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005 şi H.G. 1095/2005 privind asigurarea sprijinului prin ANDZM a autorităţilor administraţiei publice din regiunile miniere pentru implementarea programului de infrastructură, cu titlul gratuit, suma de 600.000 US$/proiect.

În conformitate cu Ordinul 1685 din 28 mai 2007, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 454 din 5 iulie 2007 al Ministerului Economiei şi Finanţelor prin care a fost aprobat Manualul Operaţional pentru Infrastructură Municipală, Comitetul de Dezvoltare Socio-Economică a oraşului Rovinari şi Primăria oraşului Rovinari, vă invită să participaţi în data de 20 august  2010, ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, la prezentarea contractului de execuţie de lucrări şi a contractului de dirigenţie privind realizarea obiectivului Reabilitare Strada Constructorilor.

Festivalul Berii desfăşurat săptămâna trecută în oraşul nostru a fost un nou prilej de sărbătoare atât pentru locuitorii din Rovinari, cât şi pentru persoanele domiciliate în localităţile învecinate Rovinariului. Deşi festivalul de anul acesta a fost mai restrâns decât în anii trecuţi, cei care au participat la această sărbătoare s-au distrat la maxim, uitând pentru o săptămână de grijile cotidiene.

Dacă şi la spectacolele din anii trecuţi publicul era foarte numeros, duminică seara a fost o asistenţă record de spectatori. Terasele amenajate în centrul oraşului au fost pline, oamenii consumând în special mici şi bere.

În cadrul festivalului s-au organizat o serie de concursuri la Ştrandul Orăşenesc Rovinari, un turneu de fotbal la Stadionul Tineretului Rovinari. Concursul de băut bere şi concursul de dans s-au desfăşurat sâmbătă seara pe şcena amplasată pe Bulevardul Minerilor. Câştigătorii turneului de fotbal şi concursurilor organizate la ştrand au fost răsplătiţi cu diplome şi premii în bani, iar ceilalţi participanţi cu bere.

Citeste tot »

Festivalul Berii – Ediţia a V-a 09.08.2010-15.08.2010

09.08.2010 – 15.08.2010
– CAMPIONAT LOCAL DE FOTBAL;
– CONCURSURI RECREATIV-SPORTIVE.

SÂMBĂTĂ 14.08.2010
–    ORELE 14.00 CONCURSURI SPORTIVE;
–    ORELE 21.00 KARAOKE;
–    ORELE 22.00 SPECTACOL MUZICAL ÎN AER LIBER: NEW EFFECT & DJ SLLASH;
–    ORELE 23.00 DISCO-PARTY ÎN AER LIBER.

DUMINICĂ 15.08.2010
–    ORELE 14.00 CONCURSURI SPORTIVE;
–    ORELE 21.00 SPECTACOL MUZICAL ÎN AER LIBER: NICOLAE GUŢĂ ŞI NICOLETA GUŢĂ;

1.    Spectacolele se vor susţine pe Bulevardul Minerilor;
2.    Campionatul de fotbal va avea loc pe Stadionul „Tineretului” Rovinari;
3.    Concursurile recreativ-sportive vor avea loc în incinta Ştrandului Orăşenesc Rovinari;
4.    Câştigătorii concursurilor sportive vor fi premiaţi cu diplome şi premii în bani.

Primăria oraşului Rovinari informează cetăţenii interesaţi că la data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Printre prevederile legii sunt şi cele referitoare la modificarea sau abrogarea unor acte normative care reglementează prestaţiile sociale, astfel:

i)    diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizaţiilor acordate în temeiul art.1 din O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, atât a celor aflate în plată la data intrării în vigoare a legii, cât şi a celor ce se vor acorda începând cu această dată; dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei – art. 12 din lege;

ii)    abrogarea de la data intrării în vigoare a legii, prin art. 15 alin. (1) lit. g) – j), a prevederilor care reglementează:
–    acordarea trusoului pentru nou-născuţi, în cuantum de 150 lei (Legea nr. 482/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi O.G. nr. 5/2010);
–    acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, reprezentând echivalentul a 200 de euro (Legea nr. 396/2006);
–    acordarea alocaţiei pentru fiecare dintre primii 4 copii născuţi vii, în cuantum de 230 lei (art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare);

Citeste tot »

Consiliul Local Rovinari a aprobat în şedinţa de joi 29.07.2010 închirierea locurilor de parcare din oraşul Rovinari, cetăţenilor domiciliaţi pe raza oraşului Rovinari, care posedă autovehicule cu masa de până la 3,5 t.

Toate locurile de parcare din oraş vor fi numerotate şi scoase spre închiriere. Preţul unui loc de parcare va fi de 10 lei/lună, respectiv 120 lei/an. În zonele unde sunt mai mulţi solicitanţi pentru locurile de parcare, aceştia vor licita între ei, iar locul de parcare se va atribui persoanei care va licita preţul cel mai mare. Procedura de atribuire/licitaţie se va organiza nominal pentru fiecare loc de parcare situat în parcarea de reşedinţă. Preţul de pornire al licitaţiei este tariful de bază aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local.

Citeste tot »

Primăria şi Consiliul Local Rovinari, împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari organizează în perioada 09.08.2010 – 15.08.2010 un Turneu de Fotbal. La turneu pot participa persoane domiciliate în oraşul Rovinari constituite în echipe de fotbal.

Meciurile se vor juca pe Stadionul Tineretului din Rovinari, iar taxa de înscriere în competiţie este de 50 lei/echipă care trebuie achitată în momentul înscrierii. Înscrierile se fac la Secretariatul Casei de Cultură Rovinari (sediul primăriei-etajul 2), zilnic între orele 08.00 -13.00, în perioada 02.08.2010 – 06.08.2010.
Vor participa în competiţie doar echipele înscrise. Regulamentul privind desfăşurarea, sistemul de joc şi programul competiţional vor fi afişate la sediul Casei de Cultură Rovinari. Fiecare echipă va avea un număr minim de 15 jucători, incluzând şi jucătorii de rezervă.

Citeste tot »

Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj, în colaborare cu Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, organizează seminarul de informare cu tema „Fondurile structurale pentru sectorul IT&C”.

Evenimentul va avea loc joi, 29 iulie 2010, începând cu orele 10.00, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu-Jiu.

La seminar sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, interesaţi de obţinerea de finanţări nerambursabile în cadrul Axei prioritare 3 – Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectorul public şi privat din cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) cu privire la tipurile de proiecte ce pot fi finanţate.

Pentru mai multe detalii click pe poza alăturată.

Autorităţile locale continuă campania de reabilitare a obiectivelor de infrastructură urbană din oraşul Rovinari. De la începutul anului 2010 şi până în prezent s-au reabilitat o serie de obiective, după cum urmează:
–    reabilitare Aleea I.R.E.;
–    reabilitare Aleea Vulcan;
–    reabilitare Aleea Creşei;
–    reabiltare Alee – Strada Păcii-Strada Prieteniei;
–    amenajare parcări în zona blocurilor G1 şi G2, prin reducerea spaţiului pietonal;
–    amenajare parcare în zona blocului G14;
–    reabilitare alei – în zona blocurilor E1 şi E2;
–    prelungire Alee Detaşaţi – Strada Păcii;
–    reabilitare alee zona blocului H6;
–    reabilitare bază sportivă – Şcoala Generală Nr.1.
–    izolarea termică a Şcolilor Generale Nr.1 şi Nr. 3 (cu fonduri de la Ministerul Educaţiei).

Urmează amenajarea unui sens giratoriu în faţa Şcolii Generale nr.1, în intersecţia Strazilor Tineretului – Muncii – Aleea Şcolii.

Citeste tot »

Cauta

Retele Sociale