Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

ATT_1425391785870_afis ziua femeii 6 Martie 2015Cu ocazia zilei de 8 Martie, primarul orașului Rovinari, Dorin Filip, în colaborare cu Consiliul Local Rovinari, Casa de Cultură și Biblioteca Rovinari, organizează spectacolul muzical “O Floare,Un Zâmbet,Un Cântec…”.
Primarul orașului ține foarte mult la acest obicei și, în fiecare an, „Ziua Femeii” este sărbătorită, la Rovinari, așa cum se cuvine.
Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, vineri 6 Martie 2015, începând cu orele 16:00.
Invitați:
Invitat special: Călin Crișan;
Clubul Copiilor Rovinari;
Ansamblul de cântece și dansuri populare “Muguri de Folclor”;
Școala Populară de Artă-secția Rovinari;
Grupul “Privighetorile Gorjului”.

Vă aşteptăm în număr cât mai mare!

 

În data de 26.02.2015, Consiliul Local Rovinari a aprobat, la propunerea mea, Proiectul de Hotărâre privind organizarea concursului „Un Oraș Verde”.

Concursul se va desfășura în perioada 01.05.2015 – 31.05.2015. Nu este necesar să vă înscrieți; dumneavoastră trebuie doar să vă îngrijiți grădinile și să le înfrumusețați. Aici, mai vin încă o dată cu mențiunea că vă stau la dispoziție și vă voi ajuta cu pământ fertil, flori de sezon și arbuști.
Din Comisia de Concurs vor face parte trei funcționari publici și un număr de zece cetățeni. Pentru a deveni membru al Comisiei, trebuie depusă la sediul primăriei o cerere în acest sens, iar admiterea se va face pe baza vechimii cererii. Perioada de înscriere: 1 Martie – 31 Martie 2015 .
Concursul are două secțiuni și anume: „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă caselor de locuit” și “Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuințe”. Premiile constau în bani, astfel:
– Premiul III – 1000 RON;
– Premiul II – 1500 RON;
– Premiul I – 2500 RON.
Îmi doresc ca tot mai mulți cetățeni să se implice în acțiuni de gospodărire a spațiului verde din Orașul Rovinari. Îmi doresc să contribuim, împreună, la creșterea suprafețelor verzi din orașul nostru, îmi doresc ca toți cetățenii să aprecieze munca pe care noi o depunem în fiecare primăvară pentru înfrumusețarea orașului și, de asemenea, îmi doresc să fiți recompensați pentru implicarea dumneavoastră în toate aceste activități.
La final, vreau să vă transmit că numai muncind împreună putem avea un oraș curat, înfloritor și prosper.

Regulament Concurs Un Oras Verde

Marţi 24,02,2015, ora 17:00 la Clubul Elevilor Rovinari,Consiliul Local Rovinari, Primăria Rovinari, Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari organizează Program artistic „De Dragobete, iubeşte româneşte” şi Concurs de dans cu participarea elevilor rovinăreni.
Școala Gimnazială Nr. 1 Mizil și Liceul Teoretic “Grigore Tocilescu” Mizil,organizează Proiectul Educațional “Credință și Literatură Exprimată prin Pictură”- 7 Martie 2015.
Concursul are ca scop dezvolatarea gustului estetic și a creativității pentru Artă în general și Literatură. Se adresează elevilor din școlile  participante la proiect, copiiilor cu aptitudini, înclinații pentru artă plastică și literatură promovând valorile culturale și estetice fundamentale,  precum și fair-playul.
Premiile vor consta din diplome și  cărți de literatură- pentru premiul I,II,III și 3 mențiuni .Câștigătorii și lucrările premiate vor fi mediatizați în presa locală a orașului Mizil printr-un articol în revista locală „Fereastră” și postări pe blog-ul concursului http://credintasipictura.wordpress.com/  și rețele de socializare.
Detalii referitoare la condițiile de înscriere și participare, la desfăsurarea concursului, la temele concursului, precum și la persoanele de contact găsiți în atașament.
  Regulament_Concurs.doc (45,0 KiB, 717 hits)

Biroul Impozite şi Taxe Locale, din cadrul Primăriei Oraşului Rovinari anunţă, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local Rovinari nr. 150/2014, privind impozitele şi taxele locale, următoarele: pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 Martie a anului 2015, a impozitului pe clădiri, teren şi mijloace de transport, datorat pentru întregul an de către persoane fizice şi juridice, se acordă bonificaţie de  10% din suma datorată.

Mâine, 14 februarie 2015, începând cu ora 11.30, pe Stadionul Tineretului din Rovinari, va avea loc un meci de fotbal de verificare, între echipa mare a celor de la Pandurii Tg.- Jiu şi echipa mică – Pandurii II Tg.- Jiu.

Având în vedere că vremea se anunţă frumoasă, vă aşteptăm la meci în număr cât mai mare!

CEZ Distribuţie anunţă execuţia unor lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.
CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din oraşul Rovinari, astfel:
• În data de 23.02.2015, orele  08:30 – 17:00 – PTA Vârţ nr. 2 – localitate componentă Vârţ (parţial – de la Gara Rovinari până la curbă);
• În data de 24.02.2015, astfel: Citeste tot »
CEZ Distribuţie anunţă execuţia unor lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.
CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din oraşul Rovinari, astfel: Citeste tot »
Aceasta este noua pagină de facebook a oraşului nostru. Aici mă veţi găsi activ, zi de zi, pentru a discuta despre orice problemă pe care o întâmpinaţi.
Am creat această pagină întrucât este o modalitate mult mai uşoară şi mult mai rapidă de a lua la cunoştinţă şi de a acţiona în rezolvarea problemelor oraşului Rovinari. Personal, voi răspunde fiecăruia dintre dumneavoastră. Mai mult, toate acţiunile pe care le voi întreprinde şi toate activităţile care vor avea loc în oraşul nostru vor fi postate aici.
Împreună, sper să transformăm, şi prin intermediul reţelelor sociale, acest oraş într-unul unic, prosper, care să se ridice la înălţimea cerinţelor noului timp!
Primar,
Dorin Filip

Serviciul Public de Asistenţă Socială Rovinari, anunţă faptul că data limită de depunere a cererilor privind distribuirea alimentelor europene pentru programul P.O.A.D. 2014, este 22.01.2015.

După tragicul eveniment care a avut loc luni dimineaţa în oraşul nostru, Primăria Rovinari recomandă cetăţenilor din localitate şi nu numai, respectarea unor reguli de siguranţă pentru evitarea unor astfel de evenimente în  viitor, şi anume:
• Improvizaţiile la instalaţii şi manevrarea incorectă a aparatelor pe gaz constituie un permanent pericol de explozie.
• Pentru a evita evenimente cu consecinţe atât de grave, consumatorii casnici trebuie să elimine orice posibilitate de montare ilegală a unor racorduri la instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale.
Citeste tot »

Cu mare durere am aflat despre stingerea din viaţă a celor şapte persoane, în cumplitul eveniment petrecut luni în oraşul nostru. Este un moment trist pentru oraşul nostru, pentru rovinăreni şi pentru mine personal. Şase copii, împreună cu tatăl lor, au fost găsiţi decedaţi în garsoniera unde locuiau. Acest lucru s-a întâmplat din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon. În fapt, nici nu contează cauza decesului sau motivul pentru care s-a petrecut acest trist eveniment.

Să nu căutăm responsabili, să nu blamăm. Trebuie, ca în aceste triste momente, să fim alături de familia îndoliată, să demonstrăm faptul că suntem solidari şi să îi conducem împreună pe ultimul drum. Primul lucru la care m-am gândit ieri a fost acela de a ajuta această familie. Era o familie pe care, de altfel, o cunoşteam destul de bine. Am emis o dispoziţie, prin care am declarat ziua de 14 ianuarie 2015 zi de doliu pe raza oraşului Rovinari. De asemenea, primăria Rovinari se va ocupa şi va asigura toate cheltuielile necesare înmormântării celor şapte persoane.

Citeste tot »

Începând de azi 06.01.2015 se va proceda la distribuirea produselor alimentare acordate de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Distribuirea se face la sala de sport de pe Bulevardul Minerilor, între orele 10.00 – 16.00. Alimentele se ridică pe baza cuponului şi a documentului de identitate în original (carte de identitate, certificat de naştere).

Citeste tot »

Consiliul Local Rovinari a aprobat în şedinţa din această săptămână, scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren pentru persoanele care:

– nu deţin şi alte proprietăţi (clădiri, spaţii comerciale sau cu destinaţie de locuinţă);
– al căror domiciliul înscris în C.I/ B.I. coincide cu adresa clădirii pentru care se solicită scutire;
au venitul brut lunar pe membru de familie sub nivelul sumei de 900 lei. Prin familie, în accepţiunea acestei proceduri, înţelegând soţ, soţie, copii, precum şi alţi membrii ai familiei de grad I care se gospodăresc împreună.
– nu sunt administratori, asociaţi sau deţin acţiuni în cadrul societăţilor comerciale;
– locuiesc la aceeaşi adresa şi care şi-au asumat obligaţia de plată în numele debitorului în conformitate cu prevederile O.U.G. 92/2003 – Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare.

Citeste tot »

Compartimentul Fond Locativ din cadrul Primăriei Rovinari anunţă chiriaşii locuinţelor din fondul locativ de stat şi a celor în regim A.N.L. cu privire la actele necesare pentru prelungirea contractelor de închiriere, după cum urmează:

Acte necesare pentru prelungirea contractelor de închiriere – locuinţe din fondul locativ de stat conform H.C.L. Nr. 133/26.11.2014
– Cerere tip prin care se solicită prelungirea contractului de închiriere;
– Copie carte identitate pentru titularul de contract precum şi pentru membrii familiei cu vârsta peste 14 ani;
Citeste tot »

Cauta

Retele Sociale