Principele Radu Duda a efectuat un turneu prin Gorj vizitând municipiile Tg.-Jiu şi Motru. Vineri 19 iunie Principele Radu al României a vizitat şi oraşul Rovinari. Este pentru prima dată (din 09.12.1981 când Rovinari a fost declarat oraş, făcând parte din categoria oraşelor mici) când este vizitat de un membru al familiei regale.
Alteţa Sa Regală a fost primit de către edilii oraşului la sediul Primăriei Rovinari unde au discutat timp de aproximativ o oră diversele probleme cu care se confruntă administraţia publică de la nivelul local, după care principele însoţit de viceprimarul Oraşului Rovinari şi o parte a consilierilor locali au vizitat Catedrala „Sfinţii Constantin şi Elena”, Piaţa Agroalimentară, Grupul Şcolar Industrial, Bulevardul Minerilor şi Spitalul „Sf. Ştefan”.
Alteţei Sale i-au placut realizarile orasului nostru dar mai ales proiectele de viitor. Acesta a stat de vorba cu toţi cetăţenii care l-au recunoscut fiind impresionat plăcut de faptul că a întâlnit admiratori ai familiei regale şi la nivelul unui oraş precum Rovinari de numai 13500 de locuitori.
Primăria Oraşului Rovinari a început demersurile pentru termoizolarea blocurilor de locuinţe din oraş. Consiliul Local Rovinari a aprobat în HCL nr. 67/2009 finanţarea contribuţiei de 20% cu care ar fi trebuit să contribuie proprietarii de locuinţe. Astfel reabilitarea termică a blocurilor va fi suportată din fonduri de la bugetul de stat (50%) şi din fonduri de la bugetul local (50%). În conformitate cu prevederile OUG nr. 18/2009 privind creşterea performanţelor energetice a blocurilor de locuinţe şi a normelor de aplicare a acesteia, precum şi a programului local multianual se va începe reabilitarea pentru un număr de 10 blocuri.

Prima etapă o reprezintă organizarea procedurii de proiectare care cuprinde realizarea expertizei tehnice a auditului energetic, analiza tehnică a blocurilor, precum şi proiectarea propriu-zisă a lucrărilor de aplicare a sistemului termoizolant.
La sfârşitul acestei săptămâni localitatea Rovinari va găzduii „Zilele Oraşului Rovinari” Ediţia a IX-a, manifestări ce vor avea loc în perioada 15 – 17 mai 2009, pe b-dul Minerilor, eveniment organizat de Consiliul Local, Primăria Rovinari, Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari.
Consiliul Local oraş Rovinari şi Consiliile locale ale comunelor Bâlteni, Drăguţeşti, Fărcăşeşti şi Negomir, au prezentat implementarea proiectului „Sistem de colectare selectivă şi valorificare a deşeurilor cu centru zonal în oraşul Rovinari”.
Proiectul „Sistem de colectare selectivă şi valorificare a deşeurilor cu centru zonal în oraşul Rovinari” a avut ca scop optimizarea colectării deşeurilor menajere şi asimilate în vederea protecţiei şi îmbunătăţirii calităţii mediului având grup ţintă oraşul Rovinari şi comunele partenere Bâlteni, Drăguţeşti, Fărcăşeşti şi Negomir.
– Construirea Staţiei de Transfer Deşeuri;
– Achiziţionarea instalaţiei şi a echipamentelor necesare colectării selective şi valorificării deşeurilor reciclabile (Autogunoiera compactoare, 7026 de pubele de 120l);
– Derularea unui program educaţional şi de promovare a mediului.
Această iniţiativă face parte din Programul de Coeziune Economică şi Socială „Schema de investitii pentru proiecte mici de gestionare a deşeurilor(faza extinsă)”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul PHARE 2004.
Odata cu venirea iernii, Primaria Orasului Rovinari a inaugurat la sfârsitul lunii noiembrie, primul patinoar artificial din Gorj. Amplasat în centrul orasului, patinoarul este confectionat dintr-un plastic special, suprafata acestuia masurand 300 de mp. Acesta se dovedeste a fi mult mai avantajos decat cel clasic, deoarece costurile de intretinere ale acestuia sunt mult mai mici. Un alt avantaj este si acela ca va sta la dispozitia iubitorilor de patinaj inclusiv pe timpul verii. Primaria a pus la dispozitie 50 de patine care pot fi folosite gratuit de toti cei care doresc sa se bucure de acest sport.
Consiliul Local Rovinari si Primãria Orasului Rovinari în colaborare cu Casa de Cultura Rovinari au organizat in zilele de 4 si 5 octombrie, manifestarea culturala specifica toamnei, „Ziua Recoltei”.
Activitatile din cadrul manifestarii au avut loc in Piata Agroalimentara din oras. Deschiderea oficiala a manifestarii a fost facuta de catre Primarul Dorin Filip, sâmbâta începând cu ora 11, fiind urmata de un program artistic de muzica populara.
Standurile din piata au fost amenajate astfel încât producatorii agricoli individuali de fructe si legume din judet si din regiune, sa-si desfasoare activitatea în incinta pietei într-un cadru specific acestei sarbatori.
Consiliul Local Rovinari în colaborare cu Serviciul Public de Asistenta Sociala si Casa de Cultura Rovinari au organizat cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Vârstnice, o manifestare în cinstea acestora. Astfel, 180 de persoane de peste 60 de ani s-au bucurat si au uitat pentru o zi de singuratatea si de greutatea vârstei care-i apasa. Alaturi de masa festiva organizata, si de spectacolul de muzica populara oferit de o formatie din Rovinari, vârstnicii si-au aratat maiestria într-un concurs de dans în urma caruia au fost premiati de catre Primarul Dorin Filip.
Multi dintre vârstnicii ramasi singuri pe drumul vietii, au avut momente de mare bucurie când si-au regasit vechii prieteni, fiind pentru prima data la aceasta sarbatoare.
„Nimic nu este greu când îti doresti ceva cu adevarat pentru a aduce bucurie în sufletele celorlalti, mai ales când ai si posibilitati”, a declarat Primarul Dorin Filip.
Pe B-dul Minerilor se va construi un complex de 3 blocuri finantate din fonduri proprii, pentru cei care vor putea sa-si cumpere un apartament in Rovinari. Lucrarile la primul bloc vor incepe de luna viitoare, acesta avand 3 etaje, 12 apartamente spatioase si moderne.Criteriile de cumparare vor fi stabile de Administratia Locala Rovinari, venind astfel in intampinarea celor care si doresc un apartament nou si la standarde occidentale.
O noua gradinita construita la standarde occidentale, a fost data în functiune la Rovinari. Gradinita Nr.3 cuprinde 4 sali de clasa, dotate cu mobilier nou, cancelarie, magazie, punct sanitar si centrala proprie iar în curtea gradinitei va fi amenajat un parculet de joaca pentru copii. Reamenajata si recompartimentata dint-o centrala termica dezafectata, noua gradinita cu program normal vine in intâmpinarea problemelor cu care se confrunta parintii la inceputul anului scolar si în Rovinari.
Lupulescu Maria: Fondurile pentru realizarea acestei investitii au provenit de la Primaria Rovinari în valoare de 300.000.000 lei si de la Ministerul Educatiei prin Inspectoratul Scolar Judetean Gorj în valoare de 600.000.000lei. Prezenti la inaugurare, Primarul Dorin Filip si Liviu Andrei au taiat panglica noului sediu dedicat educatiei prescolare, precizând ca aceste investitii nu se opresc aici, dorind sa ofere cetatenilor acestui oras toate conditiile unui trai decent.










